x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fără simboluri religioase în şcoli?

Fără simboluri religioase în şcoli?

de Eugenia Mihalcea    |    22 Noi 2009   •   00:00

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului de scoatere a crucifixelor din şcolile italiene poate constitui un precedent şi pentru alte state. Această remarcă a stârnit aprigi dispute în cadrul întâlnirii anuale dintre reprezentanţii Partidului Popular European (EPP) şi cei ai cultelor religioase, care a avut loc zilele acestea la Veneţia.

IPS Tadeusz Pieronek, episcopul Cracoviei, Polonia, a atras atenţia că o hotărâre similară în cazul Poloniei nu va fi acceptată de către biserica catolică şi nici de către comunitate. De altfel, şi europarlamentarul italian Elisabetta Gardini, membru al Comitetului pentru Mediu, Sănătate şi Siguranţa Alimentaţiei din Parlamentul European, a precizat că, atât politicienii din Italia, cât şi cei care lucrează la Bruxelles vor face demersuri pentru modificarea deciziei CEDO. "Nazismul, fascismul şi comunismul au avut în comun negarea a tot ceea ce înseamnă sentiment religios.

Dialogul înseamnă tocmai recunoaşterea acestui lucru şi revelarea adevărului", a precizat şi europarlamentarul Mario Mauro.

În Italia, sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva crucifixurilor din sălile de clasă a suscitat un protest popular. Potrivit unui sondaj promovat de Corriere della Sera, 84% dintre cei chestionaţi s-au declarat în favoarea prezenţei crucifixului în şcoli. Protestul include zeci de pieţe ocupate de manifestaţii în favoarea crucifixului, sute de consilii comunale care emit ordonanţe pentru afişarea crucifixului în săli, cu amenzi pentru cei care încearcă să îl îndepărteze, dar şi nenumărate petiţii împotriva sentinţei Curţii de la Strasbourg.

ICOANELE DIN ROMÂNIA
Cu ocazia întâlnirii de la Veneţia, politicienii din cadrul EPP s-au declarat alături de Biserică în acest demers care ar putea afecta nu numai Italia, dar şi celelalte state membre ale Uniunii Europene, semnatare a declaraţiei pentru apărarea drepturilor omului. În acest sens, mitropolitul Nifon al Târgoviştei, prezent la întâlnire, s-a arătat indignat de decizia CEDO.

În asentimentul Patriarhiei Române, el consideră nedreaptă recenta hotărâre a Curţii, pe care o constituie un atentat la adresa identităţii religios-spirituale a poporului italian şi, implicit, a majorităţii cetăţenilor europeni.

În România, discuţia privind prezenţa icoanelor din şcoli s-a încheiat fără nici un rezultat concret, după ce s-a luat în discuţie, anul trecut, eliminarea acestora din clase sau mutarea lor în spaţii special amenajate pentru orele de religie. În Italia, însă, unde crucifixele au devenit obligatorii în sălile de clasă în 1920, lucrurile au mers puţin mai departe. Soile Tuulikki Lautsi, cu dublă cetăţenie, italiană şi finlandeză, a cerut şcolii de stat la care învăţau cei doi copii ai ei scoaterea crucifixelor de pe pereţii claselor. Şcoala în cauză a refuzat doamnei Lautsi cererea.

Aceasta a dat în judecată şcoala, pierzând procesul intentat. După mai multe recursuri la instanţele superioare, însă, a ajuns până la Curtea Constituţională, care şi-a declinat într-un final competenţa. Singura cale de atac a doamnei Lautsi a fost atunci contestarea deciziei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg.

Pe 3 noiembrie, CEDO a decis: prin prezenţa crucifixelor în şcolile de stat italiene, a fost încălcată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar Italia trebuie să plătească doamnei Lautsi despăgubiri în valoare de 5.000 de euro.

×
Subiecte în articol: scoala