x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liuba Alexandrescu, notăriţa penală din ferma preşedintelui, cumnată PDL-PSD

Liuba Alexandrescu, notăriţa penală din ferma preşedintelui, cumnată PDL-PSD

de Petru Zoltan    |    21 Noi 2013   •   19:33
Liuba Alexandrescu, notăriţa penală din ferma preşedintelui, cumnată PDL-PSD

Liuba Alexandrescu este notarul care a parafat achiziţiile pe care le-a făcut firma Berfige SRL pentru a comasa terenurile de la Nana, care au ajuns în posesia Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui României. Ea este cumnata fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu. Pe vremea guvernării PDL, Cristache Rădulescu se afla în fruntea organizaţiei judeţene a partidului protejat de Traian Băsescu.
Odată cu schimbarea guvernării, cel dintâi pedelist al judeţului Ilfov a părăsit “vaporul” la cârma căruia se afla Băsescu. Pe 4 iunie 2013, filiala PSD Ilfov anunţa că Cristache Rădulescu s-a înscris în PSD, urmând să fie uns preşedintele Ligii Aleşilor Locali din judeţ.

Liuba Alexandrescu este cunoscută ca notarul de casă al politicienilor dornici să se îmbogăţească de pe urma afacerilor imobiliare. Un alt membru marcant al PDL, care a apelat la serviciile notarului Liuba se află şi senatorul Cristian Rădulescu, care s-a pricopsit cu 40% din averea lui Sobieschi. Aceeaşi Liuba Alexandrescu a fost reţinută în dosarul fraudelor bancare cu un prejudiciu de 85 milioane euro, în care apar mai mulţi ţepuitori ai BRD. Cuscrul lui Băsescu, omniprezentul Bebe Ionescu este până acum doar martor în procesul care se anunţă drept un mare scandal bancar.

În schimb, numele “baronului” de Ilfov, Costache Rădulescu apare într-o notă transmisă ICCJ de către SRI. “În motivarea solicitării adresate ICCJ, Serviciul Român de Informaţii a arătat că prin acţiunile abuzive derulate de către Rădulescu Cristache, care acţionează în interesul unui grup, afectează interesul public prin dezechilibre în dezvoltarea edilitară a judeţului Ilfov şi degradarea structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale”, susţin procurorii în referatul cauzei.

×
Subiecte în articol: ferma Basescu Liuba Alexandrescu