x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FERMA PREŞEDINTELUI. Adrian Rădulescu, misitul lui Băsescu, ignoră Comisa Nana

FERMA PREŞEDINTELUI. Adrian Rădulescu, misitul lui Băsescu, ignoră Comisa Nana

05 Feb 2014   •   21:18
FERMA PREŞEDINTELUI. Adrian Rădulescu, misitul lui Băsescu, ignoră Comisa Nana
Sursa foto: Liviu Chirica/Mediafax Foto

Fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu nu s-a prezentat la Comisia Nana deşi i-au fost trimise două invitaţii prin poştă la Cotroceni, mailuri şi SMS-uri. Rolul lui Rădulescu în înfiinţarea “Fermei Preşedintelui” este mai important decât se credea iniţial, pe lângă negocierea tranzacţiei ocupându-se chiar de înscrierea terenurilor în registrul agricol de la Primărie.

“Până în acest moment au fost transmise două invitaţii pentru domnul Adrian Rădulescu. Prima a fost înainte de acea perioadă de înzăpezire, când domnia sa era consilier prezidenţial şi a fost transmisă această invitaţie la Administraţia Prezidenţială şi a mai fost transmisă ulterior, după ce s-au reluat audierile la comisie, după perioada de zăpezi, încă o invitaţie. L-a sunat şi domnul preşedinte Nicolicea, am înţeles că nu a răspuns la telefon, l-a sunat şi consiliera comisiei, a vorbit cu dumnealui la telefon şi a spus că vrea să fie sunat special de domnul preşedinte, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu a mai avut loc o discuţie telefonică. Vom transmite şi la domiciliul domnului Adrian Rădulescu o invitaţie pentru săptămâna viitoare şi îl aşteptăm să vină în faţa comisiei, pentru că dumnealui a declarat, în mai multe rânduri, că nu are nimic de ascuns şi că vrea să pună la dispoziţie orice fel de informaţie care ar fi utilă acestei comisii de anchetă”, a spus Firea.

Rolul lui Adrian Rădulescu în înfiinţarea “Fermei preşedintelui” este mai important decât se credea iniţial, când preşedintele declarase că doar s-a sfătuit cu consilierul său. Secretara Primăriei comunei Nana, Tudoriţa Nicolae, a afirmat pe 21 ianuarie că Adrian Rădulescu este cel care a depus la Registrul agricol documentele pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu. “Consilierul prezidenţial a venit şi a adus nişte documente la Registrul agricol, nu s-a întâlnit cu mine, nu m-a văzut. Lucrătorul de la Registrul agricol mi-a spus că tranzacţia a fost înregistrată de consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu, nu ştiu în ce calitate”, a declarat secretara Primăriei Nana. Ea a precizat că proprietarii pot delega pe cine doresc să înregistreze actele la primărie.

Rădulescu a negociat şi vânzarea terenurilor
Ieri la audieri au fost prezenţi Daniel Preda, administratorul firmei Amigo SRL, şi Ion Tudor, reprezentantul Royal Agro. Firea i-a încurcat pe cei doi fermieri şi a declarat că administratorul care a avut în arendă cea mai mare parcelă de teren, firma Amigo SRL, care a fost vândută firmei italiene şi, ulterior, Ioanei Băsescu a afirmat că a stat de vorbă pe raza comunei Nana cu Adrian Rădulescu şi au avut o discuţie în legătură cu această suprafaţă de teren care urma să fie vândută. Daniel Preda, administratorul firmei Amigo SRL, a negat în faţa jurnaliştilor că ar fi vorbit cu Adrian Rădulescu.

De fapt, Ion Tudor, reprezentantul RoyalAgro, este fermierul care a lucrat până în această toamnă o parte din terenul achiziţionat de Ioana Băsescu. Până acum trei ani, el a fost şi proprietar pe 50 din cele 290 hectare care au ajuns în prezent în ferma “prezidenţială”. Presa a scris că Ion Tudor a vândut către Berfige, pe 4 martie 2010, două terenuri, unul de 50 hectare şi altul de 6.100 mp. Ion Tudor nu a fost proprietarul original al celor două terenuri. Pe primul l-a cumpărat pe 30 martie 2007 (la 3 luni şi 10 zile după ce proprietarul a obţinut titlul de proprietate conform legilor restituirilor funciare), iar pe al doilea l-a cumpărat pe 17 februarie 2010. Acest al doilea teren cumpărat, cel de 6.100 mp, l-a revândut după doar două săptămâni firmei deţinute de italienii din Monaco.
În afară de Adrian Rădulescu, luni au fost chemaţi la audieri şi reprezentanţii firmei Berfige SRL.

×