x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Festivalul UTE - Astăzi, "Unchiul Vanea"

Festivalul UTE - Astăzi, "Unchiul Vanea"

de Maria Sârbu    |    31 Oct 2008   •   00:00

Pe scena Odeonului se joacă astăzi, mâine şi poimâine spectacolul "Unchiul Vanea" de Cehov, regizat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.



Aceste trei reprezentaţii (cu doar 80 de locuri pentru fiecare) sunt programate în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, organizat la Bucureşti de Teatrul Bulandra. Spectacolul a obţinut, în acest an, Premiul UNITER la categoriile Cel mai bun spectacol al anului 2007, Cea mai bună regie şi Cel mai bun actor în rol principal (András Hatházi).

Recent, "Unchiul Vanea" a fost premiat şi de Asociaţia Criticilor de Teatru din Ungaria, trupa efectuând un turneu la Budapesta. Premiera pe scena Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca a avut loc în octombrie 2007.

Tot pe data de 1 şi 2 noiembrie, este prezentat în cadrul aceluiaşi festival, dar la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, spectacolul "Arlechino, emigrant, slugă la doi stăpâni" realizat la Teatro de la Abadia din Madrid. La 5 şi 6 noiembrie, la Sala Ivor, publicul este invitat la "Trilogia vilegiaturii", producţie a celebrei companii Piccolo Teatro di Milano.

×
Subiecte în articol: romania