x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fetiţă de 3 ani dusă de urgenţă la Bucureşti cu elicopter SMURD după ce a înghiţit medicamentele bunicii

Fetiţă de 3 ani dusă de urgenţă la Bucureşti cu elicopter SMURD după ce a înghiţit medicamentele bunicii

06 Mar 2019   •   20:44
Fetiţă de 3 ani dusă de urgenţă la Bucureşti cu elicopter SMURD după ce a înghiţit medicamentele bunicii

O fetiţă de trei ani din comuna Vaideeni a fost dusă de urgenţă, miercuri seara, cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti, după ce a înghiţit mai multe medicamente, au anunţat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Vâlcea, copila, lăsată nesupravegheată de către părinţi, ar fi ingerat din medicamentele pentru hipertensiune ale bunicii, ajungând în comă la UPU Pediatrie de la Spitalul Judeţean şi ulterior fiind transferată la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

"Fetiţa a fost dusă iniţial la spitalul din Horezu, dar pentru că starea ei se înrăutăţise, medicii de aici au decis să o transfere la Spitalul Judeţean. Pe drum, în ambulanţă, a devenit comatoasă, medicul care o însoţea decizând să ia legătura cu cei de la SMURD pentru a fi transportată la Bucureşti. A fost intubată şi stabilizată la UPU Pediatrie din Râmnicu Vâlcea, ulterior cadrele medicale de aici hotărând să o trimită la Bucureşti. Nu ştiu care este starea ei, dar cu siguranţă dacă s-a decis transferul starea ei este critică", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vâlcea, Adrian Popescu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: medicamente fetita 3 ani