x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fiica lui George Copos, Alexandra, s-a căsătorit religios cu un columbian

Fiica lui George Copos, Alexandra, s-a căsătorit religios cu un columbian

17 Aug 2013   •   21:38
Fiica lui George Copos, Alexandra, s-a căsătorit religios cu un columbian
Sursa foto: Gabi Roman/Intact Images

Fiica lui George Copos, Alexandra, s-a căsătorit religios, sâmbătă, cu un columbian pe care l-a cunoscut la studii, în Statele Unite ale Americii, petrecerea, la care sunt invitate peste 200 de persoane, având loc la Cund, lângă Sighişoara - informează Mediafax.

Alexandra şi Diego s-au căsătorit religios joi, însă sâmbătă invitaţii au asistat la o slujbă simbolică.

Petrecerea, la care sunt invitate 200 de persoane, va avea loc la Cund, lângă Sighişoara. Printre invitaţi se numară şi Mircea Geoană cu soţia.

Meniul de nuntă este unul tradiţional, însă se regăsesc şi trufe şi foie gras. Atmosfera va fi întreţinută de Loredana.

Alexandra şi Diego care s-au căsătorit civil în luna mai, la New York.

×
Subiecte în articol: george copos alexandra copos