x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea anunță că doi români suspectați de infecție cu coronavirus sunt ținuți într-o locație secretă din București

Firea anunță că doi români suspectați de infecție cu coronavirus sunt ținuți într-o locație secretă din București

10 Feb 2020   •   15:23
Firea anunță că doi români suspectați de infecție cu coronavirus sunt ținuți într-o locație secretă din București
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat, astăzi, că doi români suspecţi de infecţie cu coronavirus sunt ţinuţi într-o locaţie secretă din Bucureşti, scrie Antena 3.

Firea a explicat că locaţia în care sunt ţinuţi în carantină cei doi români este ţinută secret pentru a-i proteja pe cei doi.

Românii s-au întors, ieri, din China, cu un zbor medical organizat de Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

"Starea de sănătate a celor doi bărbaţi este bună şi nu sunt confirmaţi până în acest moment cu coronavirus.

Cele două persoane sunt asimptomatice, sunt în curs de testare şi, conform procedurilor, vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spaţiu special destinat din Bucureşti, în care sunt respectate condiţiile de izolare.

Ministerul Sănătăţii va informa cu privire la starea de sănătate a celor doi cetăţeni", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Românii au fost aduşi din oraşul Yichang, provincia Hubei, din Republica Populară Chineză.

Aceştia au părăsit Republica Populară Chineză cu un zbor organizat de către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, fiind ulterior transferaţi de pe teritoriul acestui stat în Republica Federală Germania cu o aeronavă germană.

Ieri, cei doi au ajuns pe Aeroportul Otopeni, cu un zbor de la Berlin.

×
Subiecte în articol: gabriela firea coronavirus