x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Până în prezent, PMB a acordat stimulente financiare pentru nou-născuţi în valoare totală de 53 milioane de lei

Firea: Până în prezent, PMB a acordat stimulente financiare pentru nou-născuţi în valoare totală de 53 milioane de lei

04 Iul 2018   •   10:19
Firea: Până în prezent, PMB a acordat stimulente financiare pentru nou-născuţi în valoare totală de 53 milioane de lei

Peste 21.000 de nou-născuţi din Capitală au primit, până în prezent, stimulente financiare de câte 2.500 lei fiecare, suma totală ridicându-se la 53 de milioane de lei, a precizat miercuri primarul general, Gabriela Firea. 

"A trecut un an de la debutul programului de sprijin financiar pentru nou-născuţii părinţilor bucureşteni, în valoare de 2.500 lei, oferit de Primăria Capitalei. Fiind şi mamă a trei copii, ştiu şi înţeleg cât de important este ajutorul, inclusiv financiar, de care au nevoie familiile, atunci când vine pe lume un bebeluş. De aceea, am dorit ca şi noi, ca autoritate locală, să fim alături de bucureştenii care devin părinţi. Până în prezent, 21.089 de nou-născuţi au primit câte 2.500 lei fiecare, ceea ce înseamnă că Primăria Capitalei a acordat acestor familii 53 milioane lei, adică aproximativ 12 milioane de euro", a scris Firea pe Facebook. 

Cei 2.500 de lei pot fi folosiţi pentru orice cheltuială necesară nou-născuţilor: hăinuţe, pamperşi, cărucior, lapte, medicamente, produse de îngrijire etc. 

Potrivit edilului general, dintre aceşti bebeluşi, 53% au fost băieţei şi 47% fetiţe. 

Firea a menţionat că, după sectorul unde au părinţii adresa, situaţia este următoarea: sectorul 1 - 14%, sectorul 2 - 18%, sectorul 3 - 22%, sectorul 4 - 17%, sectorul 5 - 11%, sectorul 6 - 18%". AGERPRES

×