x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Firea: Stația de epurare a apelor uzate de la Glina are o complexitate deosebită

Firea: Stația de epurare a apelor uzate de la Glina are o complexitate deosebită

07 Oct 2019   •   11:46
Firea: Stația de epurare a apelor uzate de la Glina are o complexitate deosebită
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Proiectul privind noua linie a staţiei de epurare a apelor uzate şi incineratorul de nămol de la Glina este de o complexitate deosebită, iar autorităţile de la Bucureşti ţin legătura, în acest sens, cu Ambasadele Franţei şi Spaniei, state de unde provin contructorii acesteia, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

"Este un proiect important, un proiect de mediu, un proiect pe care îl numim cel mai important şi ca sumă. Chiar dacă stadiul fizic este deocamdată de 22% , este unul normal având în vedere că am semnat ordinul de începere a lucrărilor abia în septembrie 2019 şi este o valoare foarte mare a investiţiei. Şi această staţie are o complexitate deosebită. Constructorul este o asociere franco-spaniolă, ţinem permanent legătura atât cu Ambasada Franţei, cât şi cu Ambasada Spaniei, astfel încât lucrările în şantier, atât la staţia de epurare, cât şi la incineratorul de nămol, să decurgă conform contractului, conform etapelor pe care le-am stabilit de comun acord prin semnarea contractului", a susţinut edilul.

Gabriela Firea s-a aflat pe şantier pentru a verifica stadiul lucrărilor la noua linie a staţiei de epurare a apelor uzate şi la incineratorul de nămol de la Glina, alături de ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea Glina