x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florea Geică a "zburat" de la Aeronautică

Florea Geică a "zburat" de la Aeronautică

de Veronica Micu    |    30 Oct 2008   •   00:00
Florea Geică a "zburat" de la Aeronautică

Demisia lui Florea Geică, directorul general al Autorităţii Aeronautice Civile (AACR) a fost aprobată astăzi de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Cel care îl va înlocui pe Geică este Adrian Ştefan Vasilache, şeful Regional Air Services şi pilot instructor. Acesta a fost propus de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Antonel Tănase, şi a primit avizul ministrului Ludovic Orban.



"Am aprobat astăzi cererea lui Geică de a demisiona de la conducerea Autorităţii Aeronautice Civile Române. El şi-a motivat cererea prin faptul că nu vrea să afecteze imaginea Autorităţii şi a ministerului, fiind ţinta unor atacuri mediatice", a declarat, astăzi, agenţiei Mediafax, ministrul Orban. Potrivit noului director al AACR, fostul preşedinte, cunoscut ca fiind românul cu cea mai mare pensie, a demisionat din motive personale. Tănase a anunţat săptămâna trecută demiterea lui Florea Geică din funcţia de director al Autorităţii Aeronautice, la cererea lui Ludovic Orban. Ulterior, acesta a revenit asupra declaraţiei, explicând că Geică nu putea fi demis pentru că se afla în concediu medical. "Încă de săptămâna trecută Ludovic Orban a cerut demisia lui Florea Geică. Noi nu am putut să punem în aplicare aceast ordin pentru că este în concediu medical. Astăzi am găsit însă o soluţie", preciza, în urmă cu o săptămână, Antonel Tănase. "Demiterea lui Geică în condiţiile în care se află în concediu medical s-a putut face deoarece acesta este angajat prin contract de mandat, în care există un alineat ce permite luarea acestei decizii", a mai explicat atunci secretarul de stat, care, după câteva ore, a revenit cu o declaraţie, spunând că Geică nu a putut fi demis deoarece este în concediu.

Pensie de 30.000 de lei

Florea Geică a intrat în atenţia presei, după ce, la începutul lunii, s-a vehiculat că ar avea o pensie de 30.000 de lei. Astfel, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că Inspecţia Muncii şi Corpul de control al Ministerului Transporturilor au început o anchetă la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru verificarea dosarul de pensie al managerului.

Acum două săptămâni, Geică a pilotat un avion Tarom pe ruta Bucureşti-Istanbul, care a ieşit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul din Turcia.

×
Subiecte în articol: romania geică florea geică