x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FLORILE DALBE LA MUZEU/Un timp al bucuriei şi al credinţei

FLORILE DALBE LA MUZEU/Un timp al bucuriei şi al credinţei

de Anca Alexe    |    Roxana Vintila    |    14 Dec 2008   •   00:00
FLORILE DALBE LA MUZEU/Un timp al bucuriei şi al credinţei

"Domn, Domn să-nălţăm", "O, ce veste minunată" sau "Deschide uşa, creştine!", iată doar câteva dintre colindele care au răsunat, timp de trei zile, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".



Facem cumpărături. Suntem nerăbdători să mergem la colindat. Împodobim bradul împreună cu familia. Şi aşteptăm să vină Moşul... Dar iată că Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului a sosit puţin mai devreme la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Atmosfera Sărbătorilor de iarnă i-a fermecat pe cei care au păşit pragul muzeului. Creaţiile meşterilor, dansurile populare, produsele bio, bradul împodobit şi programele artistice au stârnit, în repetate rânduri, aplauzele publicului.
Astăzi, în ultima zi a evenimentului desfăşurat sub genericul "Florile Dalbe", grupurile de colindători vor pune la dispoziţie o paradă a obiceiurilor de iarnă.

PENTRU TOATE VÂRSTELE. Sute de vizitatori au acceptat invitaţia la o porţie savuroasă de sărbătoare. Ne-am strâns în jurul bradului şi ne-am plimbat câteva zile pe aleile unui muzeu ce ne aminteşte de fiecare dată că putem fi şi altfel... mai ales în preajmă de Sărbători... mai buni, mai veseli, mai altfel decât în fiecare zi. Muzică de calitate, cadouri speciale, mâncăruri asemenea. Dacă cei mari au apreciat şi au degustat deliciile tradiţionale precum covrigii, plăcintele, cârnaţii, toba sau şoriciul, cei mici s-au oprit la partea dulce a acestui eveniment... asi-gurată de cozonaci, turtă dulce, acadele. Jucăriile, păpuşile sau figurinele pline cu miere au constituit o altă atracţie pentru cei mai mici, dar mai ales au stârnit reacţii între cei mici... mami, mami, uite ce păpuşi frumoase! Vreau şi eu câteva! Te rog, mami!".
Colindele de azi şi de ieri. Vă era dor de muzica tradiţională? Şi mai ales de colinde şi jocuri populare interpretate de solişti autentici? Grupul Anton Pann al Institutului Teologic – Bucureşti, Grupul de copii  Botiza, Maramureş, Grupul de colindători La Lină Fântână – Ciocile, Brăila, Grupul de colindători – Peceneaga, Tulcea, Ansamblul Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman, Dubaşii – Lăpugiul de Jos, Hunedoara. Jocurile tradiţionale cu măşti vă vor fi prezentate de Ansamblul Drumul baltagului al Asociaţiei Obiceiuri şi Tradiţii Populare – Borca, Neamţ, Ansamblul de obiceiuri Ţara Vrancei – Focşani, Ansamblul Cununiţa – Ilva Mare, Bistriţa-Năsăud, Ansamblul Codruleţul – Vorona, Botoşani, Ansamblul de mascaţi Cerbul – Poiana Mărului, Iaşi. Iată doar câteva ansambluri populare prin intermediul cărora bucureştenii au simţit cu adevărat spiritul Sărbătorilor de iarnă, dar mai ales al muzicii.

CRĂCIUNUL LA ROMÂNI. O atmosferă plină de emoţie şi sunete alese... O porţie condimentată de voie bună şi tradiţie. Jocuri cu măşti şi teatru popular... Datini şi obiceiuri de demult. În ambianţa de sărbătoare specifică apropierii Crăciunului şi Anului Nou, am putut descoperi frumuseţea comunităţilor rurale de altă dată, frumuseţea costumelor specifice şi a colindelor tradiţionale. Un eveniment ce pare desprins dintr-o poveste... de Crăciun!

×
Subiecte în articol: observator