x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI ne dă pe mâna băncilor

FMI ne dă pe mâna băncilor

01 Noi 2010   •   00:00

Fondul Monetar Internaţional (FMI) recomandă autorităţilor ca Banca Naţională a României (BNR) să se ocupe de ordonanţa 50/2010, supranumită "ordonanţa creditelor”, în locul Angenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat astăzi în conferinţă Jeffrey Franks, reprezentantul instituţiei în România.



Recomandarea vine în contextul în care băncile au în BNR un susţinător în privinţa ordonanţei în cauză, în vreme ce ANPC este de partea clienţilor. Surse din cadrul ministerului Economiei declarau acum două săptămâni că ANPC va trimite la Bruxelles un răspuns cu toate nelămuririle legate de OUG 50.

Franks a spus că  a luat cunoştinţă de existenţa unor practici neclare şI chiar ilegale ale băncilor dar că aplicarea "ordonanţei creditelor" trebuie să garanteze stabilitatea sistemului bancar. Pe româneşte, să nu producă pierderi. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a calculat că aplicarea ordonanţei în aceste condiţii ar duce la pierderi de 900 de milioane de euro în sistemul bancar. Oficialii BNR cred că pierderea ar fi mai mică, respectiv 600 de milioane de euro.

Reprezentanţii ANPC susţin au susţinut săptămâna trecută la întâlnirea cu delegaţia FMI că aplicarea OUG 50 la creditele în derulare nu distorsionează relaţia client-bancă şi au transmis oficialilor Comisiei Europene că actul normativ respectă legislaţia comunitară. Cele mai importante prevederi ale "ordonanţei creditelor" sunt eliminarea comisionului de rambursare anticipată şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

ANPC a extins prevederile directivei europene astfel încât noile reglementări să se aplice şi contractelor de creditare aflate în vigoare, ceea ce a obligat băncile să modifice circa 8 milioane de contracte încheiate cu clienţii.

În plus, orice stat membru al Uniunii Europene are dreptul să extindă prevederile unei directive.

În formularea actuală, textul ordonanţei este interpretat de clienţi în sensul că băncile trebuie să renunţe la acele comisioane care nu sunt stipulate în lege şi să treacă, în cazul creditelor cu dobândă variabilă, de la un indicator intern netransparent la un indicator transparent. Cu păstrarea marjei din contract asta ar duce la o scădere considerabilă a costului total.

În schimb, săptămâna trecută Franks legase acordarea următoarei tranşe din banii FMI de modificarea OUG 50. Dincolo, băncile şI BNR nu sunt mulţumite cu această interpretare. "De ce să plătească clienţii mai puţin peste noapte fiindcă a ieşit o lege? O lege nu trebuie să intervină administrativ în costul creditului. (...) ANPC a dat în scris o variantă care, din punctul nostru de vedere şi al băncilor, ar clarifica problema, însă nu vrea să o preia în OUG. Împing clienţii spre tribunal, iar asta e culmea", declara în septembrie Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere a Băncilor, din cadrul BNR.

×
Subiecte în articol: observator