x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Focșani. Explozie într-un centru comercial! O persoană a fost rănită, iar complexul a fost evacuat

Focșani. Explozie într-un centru comercial! O persoană a fost rănită, iar complexul a fost evacuat

de Antena 3    |    08 Sep 2016   •   13:12
Focșani. Explozie într-un centru comercial! O persoană a fost rănită, iar complexul a fost evacuat
Sursa foto: ziaruldevrancea.ro

O explozie s-a produs într-un centru comercial din Focșani. Potrivit directorului Ambulanței Focșani, deflagrația ar fi fost provocată de un dispozitiv mobil, într-o sală de cinema.

O singură persoană a fost rănită, fiind vorba despre un bărbat de 30 de ani. El a fost transportat la spital, având un traumatism facial, potrivit antena3.ro.

Cu toate acestea, reporterul Antena 3 a subliniat că o bucată din tavan ar fi căzut în urma deflagrației.

Potrivit unor surse, bărbatul, cunoscut cu afecțiuni psihice, ar fi forțat intrarea în sala de cinema și a fost chemată poliția.

Presa locală scrie că zeci de clienți și-au lăsat cumpărăturile și au ieșit în parcarea supermarketului.

×
Subiecte în articol: focşani mall explozie