x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Foştii angajaţi de la Mechel continuă protestele: "Blocăm şi azi drumul E 60, se joacă de două luni cu viaţa noastră"

Foştii angajaţi de la Mechel continuă protestele: "Blocăm şi azi drumul E 60, se joacă de două luni cu viaţa noastră"

25 Mar 2013   •   12:42
 Foştii angajaţi de la Mechel continuă protestele: "Blocăm şi azi drumul E 60, se joacă de două luni cu viaţa noastră"

Foştii angajaţi de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii continuă şi în acestă săptămână protestele autorizate de Primărie, în faţa întreprinderii, iar Sindicatul "Industria Sârmei" cere să aibă neîntârziat, prin liderul Ioan Pascu, o discuţie cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

"Ne-am adunat din nou în faţa fabricii, blocăm şi azi drumul E 60 pentru că patronii ruşi ne amăgesc cum vor ei. Se joacă de două luni cu viaţa noastră. Săptămâna trecută am primit un sfert din banii care ni se datorează, ca salarii compensatorii. Noi am muncit 100% corect în combinat, şi nu un sfert. Nu înţelegem nici de ce nu se fac plăţile salariilor compensatorii din banii de la statul român pe care Mechel aşteaptă să îi primească drept returnare de TVA. Toţi ne lasă să ne chinuim. Noi am fost mândria siderurgiei româneşti. Să le fie ruşine şi ruşilor şi foştilor şi actualilor guvernanţi. Să ajungă şi ei în situaţia noastră!", a spus un protestatar, care a fost concediat împreună cu 720 de muncitori, în luna februarie 2013, şi vine zilnic la acţiunile autorizate de primărie, la intrarea în combinat, de peste trei săptămâni. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: protest mechel