x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul vicepreşedinte ANRP Sergiu Diacomatu şi alte persoane, reţinuţi în dosarul de despăgubiri către Rotaru

Fostul vicepreşedinte ANRP Sergiu Diacomatu şi alte persoane, reţinuţi în dosarul de despăgubiri către Rotaru

26 Noi 2015   •   17:52
Fostul vicepreşedinte ANRP Sergiu Diacomatu şi alte persoane, reţinuţi în dosarul de despăgubiri către Rotaru

Fostul vicepreşedinte ANRP Sergiu Diacomatu a fost reţinut joi alături de alte persoane, membri ai Comisiei ANRP şi un evaluator, în dosarul despăgubirilor ANRP către Mihai Rotaru.

×