x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fotbalisti raniti - Autocarul Gaz Metan, rasturnat

Fotbalisti raniti - Autocarul Gaz Metan, rasturnat

08 Iul 2006   •   00:00

Autocarul care transporta fotbalistii de la Gaz Metan Medias catre Reghin s-a rasturnat ieri dupa-amiaza in localitatea Dumbraveni, 12 din cei 25 de pasageri fiind grav raniti. Ambii antrenori ai echipei au fost internati la Unitatea de primire a urgentelor SMURD Targu-Mures, in stare grava, transmite Mediafax. La Mures a fost dus si fiul antrenorului secund, dar si Cristi Pop, jucator, Nelu Ioan Alomar, directorul sportiv al Gaz Metan Medias, si medicul echipei, Tudor Tolciu. Potrivit medicului Raed Arafat, la Mures au mai fost duse patru victime. Politistii cred ca autocarul avea viteza mare, pentru ca soferul a pierdut controlul asupra volanului intr-o curba usoara la dreapta, rasturnandu-se intr-o rapa de aproximativ zece metri. "Este o tragedie, un necaz pe care nu si-l doreste nimeni. Autocarul echipei se indrepta spre Reghin, iar la doi kilometri de Dambraveni a deraiat, nu se stie din ce motive, a rupt un copac si apoi s-a prabusit intr-o rapa. Jucatorii si ceilalti care se aflau in autocar au fost transportati cu totii cu salvarile si autocarele la spitalele din Medias, Targu-Mures si Sibiu", a spus presedintele clubului Gaz Metan Medias, Ilie Vlad.

×
Subiecte în articol: observator gaz metan