x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Franta - Reglari de conturi intre romani

Franta - Reglari de conturi intre romani

12 Iun 2004   •   00:00

Parcarea Champs de Mars din Lille, unde doi romani au fost incendiati miercuri noaptea, este dintotdeauna scena reglarilor de conturi intre micii si marii mafioti din regiune, scrie publicatia La Voix du Nord.

AL TREILEA A SCAPAT. Este o parcare in care numeroase masini au fost transformate de saraci si imigranti in adaposturi. Gazetarii francezi sustin ca automobilul, un Ford Sierra break, in care se odihneau Ovidiu, un tanar de 26 de ani, si Ciprian, de doar 18, a fost atacat miercuri cu un cocteil Molotov, culmea, de niste romani. Mai intai, atacatorii incendiasera o alta masina (foto) in care se afla tot un roman. Din fericire, el a iesit din vehicul inainte ca acesta sa fie distrus de flacari. Ovidiu si Ciprian insa nu au apucat sa se salveze la timp.

CA NISTE TORTE. Paznicul parcarii a vazut cum cei doi tineri au iesit arzand ca niste torte. Ei au parcurs astfel cativa metri, incercand sa-si dea jos hainele carbonizate. In ajutorul lor au sarit mai multi "locatari" ai parcarii. Tinerii au fost dusi la Spitalul Universitar Regional din Lille. Starea lor este critica. Ciprian are arsuri pe o suprafata de 80% din corp, iar Ovidiu pe o suprafata de 40%, informeaza ministerul roman de Externe. Anchetatorii din Lille sunt acum pe urmele incendiatorilor.

Investigatia este condusa chiar de catre procurorul Republicii din Departamentul Nord, de care apartine orasul Lille. Politia franceza a precizat ca cei doi romani raniti dormeau in parcarea Champs de Mars de mai multe zile. (Lavinia Tudoran)

×
Subiecte în articol: observator