x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Funcţii date pe sprânceană

Funcţii date pe sprânceană

de Mara Raducanu    |    Violeta Fotache    |    31 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor (SNPV) “Pro Lex”, Vasile Lincu, demască împărţirea funcţiilor mari din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) după criterii clientelare. Surse poliţieneşti ne-au divulgat că astăzi va avea loc “examinarea” generalului în rezervă Pandelea Pelmuş pentru ocuparea definitivă a funcţiei de secretar general al MIRA, pe care o deţine, în prezent, doar temporar. Acest post nu a fost însă scos la concurs.



Şefii sindicatului Pro Lex, consideră că în Ministerul de Interne funcţiile de conducere se dau după criterii clientelare

Liderul de sindicat Vasile Lincu arată că practicarea “sportului” readucerii unor persoane care au fost pensionate anticipat, bucurându-se de “solde compensatorii”, în funcţii de înalţi funcţionari publici, plătite cu bani grei, este o “păcăleală” la adresa statului.

“AM GĂSIT OMUL POTRIVIT, ALEG METODA!”
“Se renunţă la lege, la principii pentru a favoriza anumite persoane şi pentru a crea un grup de natură să ducă la îndeplinirea unor interese personale. Pentru asta se apelează la subterfugii. Cele mai multe funcţii de conducere nu sunt ocupate pe bază de competenţă. Şi asta pentru că implementările interne, date de regulă prin ordine ale ministrului, permit acest lucru. Prin faptul că funcţiile de conducere se pot ocupa prin concurs, aşa cum e firesc. Sau... prin proiect managerial! Am găsit omul potrivit, aleg metoda care îmi convine: prin proiect managerial, cei mai mulţi!
Astfel că nu ştiu nici adjuncţii că se dă «concurs»“, ne-a declarat liderul de sindicat.

NUMIREA FĂRĂ CONCURS: “O CUTUMĂ”
“Orice funcţie publică se ocupă prin concurs. Deci şi cea de conducere în Ministerul de Interne. Numai că funcţiile s-au dat altfel decât spune legea, fără concurs. Ca să deroge de la lege, s-a dat un ordin intern. Acum ar avea «formă legală» prin existenţa unui ordin dat de ministru care permite acest lucru. Ce este mai grav este faptul că posturile, deşi sunt prevăzute în statul de funcţii, sunt cuprinse în  legea bugetului şi ele sunt finanţate. Acolo scrie şi natura acestora: dacă sunt funcţii publice sau sunt de persoană contractuală. În realitate, se întâmplă în felul următor: Dvs. puteţi îndeplini condiţii pentru funcţii publice şi de conducere? Păi... da. Bun, atunci, funcţia e de funcţionar public. Pentru că aveţi mai multe avantaje. Dacă nu puteţi aşa, atunci tot vă pun pe funcţia respectivă de conducere, doar că la personal contractual. Ceea ce nu se poate. Juridic este imposibil, dar se întâmplă la scară largă în minister, întrucât, repet, funcţiile sunt prevăzute în buget şi finanţate ca funcţii publice. Numai în MIRA se întâmplă acest lucru. Se pare că avem de fapt trei modalităţi: unul de funcţie publică sau personal contractual, depinde cum vrem, dar poate fi încadrat şi pe funcţionar public cu statut special, poliţist. Asta înseamnă că mai primeşte şi alte drepturi, adică cele care sunt specifice pentru poliţişti. Promovarea după bunul plac al ministrului a devenit o cutumă! Este un obicei în minister ca persoane care ocupă funcţii de conducere au trecut în rezervă, au trecut poate chiar prin pensionare anticipată şi au primit şi salarii compensatorii. După scurt timp s-au reîntors tot în  funcţii de conducere, poate chiar mai mari. Or, este o păcăleală la adresa statului, din moment ce iei şi salarii compensatorii şi apoi te întorci din nou la stat. Ar fi multe persoane care sunt în situaţia asta!”, ne-a declarat Vasile Lincu.

“DISPAR PROBELE DE CONCURS, PRIN DEROGARE”
“Când e vorba că s-a găsit «omul cu disponibilitate», se pot face multe. Concursul pentru ocuparea acestor funcţii constă în trei probe: selectare dosar, proba scrisă şi interviul. Uneori sunt şi probe eliminatorii, cum ar fi limba străină sau cunoaşterea PC-ului. În funcţie de oameni, dispar din probe, prin derogare. Un exemplu recent este cel privind ocuparea funcţiei de şef de Serviciu Trafic Persoane de la structura de Crimă Organizată din IGPR. Erau obligatorii probele de limbă străină şi de PC, unde fostul membru de sindicat, Mircea Lupu, nu avea pregătirea necesară. El a obţinut totuşi derogare pentru a putea participa la concurs.
Omul ocupa deja funcţia de şef provizoriu la serviciul respectiv, unde a fost numit ca recompensă pentru faptul că a creat, prin înşelăciune şi folosindu-se de falsuri, un alt sindicat (cu care sindicatul nostru se judecă), agreat de MIRA. Pentru că am anunţat presa, omul a anunţat că nu se simte suficient de bine pregătit să participe la concurs”, ne-a declarat preşedintele SNPV “Pro Lex”.

PORTIŢĂ, ÎN ALINEATUL 3
Totuşi, legea lasă o “portiţă” şi pentru alte proceduri de ocupare a unora dintre posturile de înalţi funcţionari publici în articolul 16 alineatul 3 din Legea 188/1999 republicată. Concret, în cazul secretarilor general şi adjunct, ai Guvernului, precum şi în cel al secretarilor general şi adjunct din ministere şi alte organe de specialitate, legiuitorul spune că “se pot stabili condiţii specifice sau proceduri specifice, în condiţiile legii”. Spre exemplu, Ministerul de Justiţie nu a stabilit proceduri specifice, după cum ne-a declarat reprezentantul MJ, Gabriela Neagu: “La noi e pe bază de concurs, cu respectarea tuturor condiţiilor pentru înalţi funcţionari publici”. MIRA nu ne-a răspuns până la închiderea ediţiei.

“EXAMINĂRILE” MIRA
Surse poliţieneşti ne-au declarat că mâine va avea loc la Ministerul de Interne (MIRA) “examinarea” secretarului general Pandelea Pelmuş, pentru ocuparea definitivă a postului pe care momentan este  încadrat “temporar”. Pe site-ul MIRA însă, ultimele posturi scoase la concurs şi anunţate sunt cele din data de 24 octombrie 2008, iar următorul concurs anunţat pentru cinci posturi de personal contractual este în noiembrie 2008. Nici un anunţ referitor la “examinarea” pentru ocuparea funcţiei de secretar general! Pandelea Pelmuş a fost făcut general de brigadă de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, prin Decretul 990 din 29 noiembrie 2001. În 2005, ocupa funcţia de director general al Direcţiei Resurse Umane, pe care şi-a pierdut-o din cauza unui “management defectuos”, la propunerea ministrului de atunci al Internelor, Vasile Blaga. Potrivit site-ului Preşedinţiei, Traian Băsescu a semnat “încetarea raporturilor de serviciu ale domnului chestor de Poliţie Pelmuş Pandelea” din MIRA. Cu o pauză de doi ani în CV, Pelmuş a fost reactivat “temporar” ca secretar general la MIRA, la data de 4 septembrie 2008, prin decizia premierului Tăriceanu, la propunerea ministrului Cristian David. Numirea lui temporară a fost precedată de câteva luni de “stagiatură” în funcţii mai mici, dar nu foarte mici. În iunie 2008, era director general adjunct al Direcţiei Generale de Management Operaţional, cu un venit anual de la MIRA de 64.800 RON. Potrivit declaraţiei de avere date trei luni mai târziu, Pelmuş Pandelea ocupa funcţia de director general adjunct la Direcţia Generală pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Patru zile mai târziu i-a venit decizia de numire “temporară” ca secretar general MIRA. În tot acest timp, postul nu a fost scos la concurs.

“Cele mai multe funcţii de conducere nu sunt ocupate pe bază de competenţă. Şi asta pentru că implementările interne, date de regulă prin ordine ale ministrului, permit acest lucru.”
Vasile Lincu, preşedintele SNPV “Pro Lex”


Fără INA, nu!

Funcţia de secretar general al MIRA, ca şi cea de secretar general adjunct fac parte din categoria celor care pot fi ocupate numai de înalţi funcţionari publici. Pentru a deveni înalt funcţionar public, trebuie să îndeplineşti cumulativ mai multe condiţii, cele generale şi cele specifice fiecărui minister, în conformitate cu Legea 188/1999 republicată privind statutul funcţionarilor publici. Una dintre condiţiile imperios necesare este prevăzută de art. 16 şi prevede obligativitatea promovării concursului naţional pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici. Cu alte cuvinte, absolvirea cursului de la Institutul Naţional de Administraţie (INA) este obligatorie pentru toţi cei care vor să ocupe posturi de înalţi funcţionari publici. În septembrie 2008, când generalul Pelmuş a fost numit “temporar” ca secretar general MIRA, el nu îndeplinea această condiţie obligatorie, altfel ar fi fost numit “deplin”. Are însă la dispoziţie un termen de doi ani pentru a urma cursul INA, după cum ne-a declarat ieri şeful INA, Dragoş Dincă. Potrivit acestuia,
generalul Pelmuş s-a înscris la cursul INA în luna august 2008 şi urmează să absolve institutul în luna martie a anului viitor. “Absolvirea INA este obligatorie pentru toate funcţiile de înalţi funcţionari publici. Sunt 300 astfel de posturi prevăzute în lege. Iar absolvenţii INA de până acum sunt peste 400. Aceste posturi se ocupă numai prin concurs organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi ar trebui să fie cel puţin trei candidaţi, în opinia mea”, ne-a declarat Dragoş Dincă, şeful INA. Cu alte cuvinte, sunt cel puţin 100 de absolvenţi INA rămaşi pe dinafară, din care ministrul Cristian David putea să aleagă un “temporar” pentru numire până la organizarea concursului.

×