x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fundaţia Dan Voiculescu - Sprijin pentru premianţii NASA

Fundaţia Dan Voiculescu - Sprijin pentru premianţii NASA

07 Mai 2008   •   00:00

Cazul celor şase elevi din Constanţa, cîştigătorii unui concurs organizat de NASA, care nu puteau să beneficieze de premiul oferit pentru că nu aveau bani pentru drumul în Statele Unite, i-a atras atenţia lui Dan Voiculescu. Fundaţia ce-i poartă numele a plătit deplasarea tinerilor cercetători.



Cazul celor şase elevi din Constanţa, cîştigătorii unui concurs organizat de NASA, care nu puteau să beneficieze de premiul oferit pentru că nu aveau bani pentru drumul în Statele Unite, i-a atras atenţia lui Dan Voiculescu. Fundaţia ce-i poartă numele a plătit deplasarea tinerilor cercetători.

În timp ce în România se fac pomeni peste pomeni pentru defavorizaţi sau pentru persoane cu probleme fizice, cei deştepţi sînt scăpaţi din vedere, chiar dacă rezultatele muncii lor schimbă în bine imaginea României. În perioada în care presa italiană discuta despre problemele pe care le fac conaţionalii noştri în Italia, şase elevi de la Colegiul Mircea cel Bătrîn din Constanţa au cîştigat un concurs organizat de NASA pe tema realizării unei staţii spaţiale care să găzduiască cîţiva locuitori în spaţiu pe o perioadă determinată. La concurs au participat tineri din 11 ţări şi 10 state din SUA, marele premiu NASA fiind cîştigat de echipa alcătuită din Alexandru Băbeanu, Adela Căpilnaşiu, Claudiu Cherciu, Sevda Memet, Iren Reşit şi Daiana Toporau cu proiectul de cercetare "Dacia’s", sub coordonarea profesorului Ion Băraru. Problema era că elevii nu dispuneau de bani pentru a-şi plăti drumul pînă în SUA. Aici a intrat în scenă omul de afaceri Dan Voiculescu, care prin Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a plătit drumul celor şase elevi în SUA. Tinerii cercetători vor fi astfel prezenţi la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare Spaţială, cel mai important eveniment în domeniu, unde îşi vor lua premiul oferit de NASA şi unde vor vorbi cercetătorilor din toată lumea despre proiectul lor.

×
Subiecte în articol: observator dan