x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gabriel Oprea: Este în interesul meu ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp

Gabriel Oprea: Este în interesul meu ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp

03 Feb 2016   •   11:47
Gabriel Oprea: Este în interesul meu ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp

Preşedintele UNPR, senatorul Gabriel Oprea, a declarat, miercuri, în şedinţa plenului Senatului în care se discută solicitarea Justiţiei îndreptată împotriva sa, că vrea ca "adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp".

"Sunt astăzi în faţa dvs. în semn de respect faţă de Senatul României. (...) În legătură cu suspiciunile privind abuzul în funcţie, afirm că nu am cerut şi nu am avut nimic în plus faţă de alţi miniştri de Interne, unii sunt azi în sală. Consider că nu am abuzat de funcţia ce mi-a fost încredinţată. Consider că nu am beneficiat de drepturi sau privilegii în afara legii şi, prin urmare, mă consider nevinovat. Toate argumentele care demonstrează ceea ce declar azi vor fi prezentate pe larg în faţa magistraţilor. În legătură cu poziţia mea faţă de solicitarea DNA, cer să votaţi pozitiv cererea de încuviinţare a urmăririi penale. Este de datoria procurorilor să verifice orice suspiciune de încălcare a legii şi este o obligaţie să facă lumină acolo unde există semne de întrebare. Este în interesul meu, până la urmă, ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp", a spus Oprea de la tribuna Senatului.

Senatul discută, miercuri, solicitarea Justiţiei formulată în cazul fostului vicepremier şi ministru de Interne, senatorul UNPR, Gabriel Oprea.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.

Conform DNA, una dintre infracţiunile de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere.

Cea de a doua infracţiune de abuz în serviciu are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: gabriel oprea senat senatul romaniei