x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALA PREMIILOR GOPO. "Restul e tăcere", cel mai bun film

GALA PREMIILOR GOPO. "Restul e tăcere", cel mai bun film

03 Mar 2009   •   00:00
GALA PREMIILOR GOPO. "Restul e tăcere", cel mai bun film

Pelicula "Restul e tăcere", aparţinând regizorului Nae Caranfil, a fost desemnată Cel mai bun lungmetraj în cadrul Galei Premiilor Gopo, care a avut loc, aseară, la Fratelli Studios din Bucureşti. Premiul a fost înmânat de ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, informează Mediafax.



Producţia lui Nae Caranfil, nominalizarea României la premiile Oscar, a primit premiul pentru cel mai bun scenariu şi premiul publicului la Festivalul de film B-EST 2008, Marele Premiu pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Paris, în 1995, şi premiul al doilea la competiţia "Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition", Los Angeles 1999. Atmosfera de secol XX este grandios recreată cu ajutorul decorurilor minuţios construite, a sutelor de figuranţi şi a costumelor cuncepute de Doina Levintza. Distribuţia i-a reunit pe Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeta, Gruia Sandu, Valentin Popescu, Nicu Mihoc, Silviu Biriş, Petru Gavril, Vlad Zamfirescu, Samuel Tastet, Florin Zamfirescu, Alexandru Hasnaş, cu participarea extraordinară a actriţei Ioana Bulca, în rolul Aristizzei Romanescu. Juriul din acest an, format din actriţa Maria Popistaşu, regizorul Laurenţiu Damian, criticii de film Magda Mihăilescu şi Laurenţiu Brătan şi directorul de imagine Florin Mihăilescu, a decis ca premiul pentru Cel mai bun film european să fie acordat lungmetrajului "În slujba Regelui Angliei", de Jiri Menzel. Ecranizare a romanului omonim al lui Bohumil Hrabal, pelicula, recompensată cu premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Berlin, în 2007, prezintă povestea unui umil ospătar praghez care trăieşte momente memorabile în prima jumătate a secolului trecut. La secţiunea Cel mai bun actor, premiul i-a revenit interpretului personajului Bogdan Ciocăzanu din lungmetrajul "Boogie", actorul Dragoş Bucur. Premiul pentru Cea mai bună regie i-a revenit la ediţia din acest an a Premiilor Gopo lui Radu Muntean, regizorul filmului "Boogie".
"Creaţia" lui Cristian Mungiu, Anamaria Marinca a câştigat premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, în urma interpretării personajului Smaranda din lungmetrajul "Boogie". Actriţa deţine deja un renume internaţional prin interpretarea unor roluri din filme "Sex Traffic", de David Yates (2004), pentru care a primit premiul BAFTA, în 2005, şi, mai ales, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu (2007), recompensat cu premiul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, în 2007.
Premiul pentru Cel mai bun film documentar i-a fost acordat peliculei "Podul de flori", care prezintă viaţa unui bărbat dintr-un sat din Republica Moldova. Acesta trebuie să aibă grijă de cei trei copii ai săi, după ce soţia lui a plecat la muncă în străinătate. Filmul este ilustrarea unui fenomen social de amploare, migraţia economică masivă, care afectează profund structura familiei. Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat filmul "Alexandra", de Radu Jude. "Alexandra" spune povestea unui copil care se află la miijloc între cei doi părinţi divorţaţi.

×
Subiecte în articol: romania film premiul