x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galele Athanor: Nichita, 30 de ani de nemurire consemnaţi chiar în ziua “plecării” sale, la Ateneul ieşean

Galele Athanor: Nichita, 30 de ani de nemurire consemnaţi chiar în ziua “plecării” sale, la Ateneul ieşean

de Cristinel C. Popa    |    14 Dec 2013   •   17:13
Galele Athanor: Nichita, 30 de ani de nemurire consemnaţi chiar în ziua “plecării” sale, la Ateneul ieşean

Pe 13 decembrie, în ziua în care poetul Nichita Stănescu ne-a părăsit fizic acum 30 de ani, la Iaşi, Atelierul de Creaţie Athanor a punctat printr-un eveniment de înaltă ţinută împlinirea a 4 decenii de activitate. Invitaţi de marcă din îndepărtate colţuri de ţară au fost prezenţi şi l-au omagiat pe marele Nichita. Au scuturat fiecare câte un fulg din aripile memoriei, fragmente din viaţa alături de cel ce a inventat “Sensul iubirii”. Respectatul critic Valentin Ciucă, membru important al juriului ce a acordat cu această ocazie şi Premiile Revistei Contact internaţional ,şi-a amintit de o farsă extraordinară pe care poetul a făcut-o la Iaşi: “L-am condus la Gară. Ne-a îmbrăţişat şi s-a urcat în tren, însă a coborât pe partea cealaltă la o prietenă ce îl aştepta…Cu o altă ocazie a început să vorbească în faţa a doi oameni despre Eminescu, cu atâta entuziasm şi convingere, încât s-a strâns un public numeros. El era actorul desăvârşit…”.
Importantul eveniment a avut loc într-una din sălile Ateneului ieşean, acolo unde au expus artiştii Diana Ivanov şi Elleny Pendefunda, fiind asezonat cu momente artistice de înaltă ţinută. Fondatorul Atelierul de Creaţie Athanor, scriitorul Liviu Pendefunda, a înmânat cele 17 premii acordate de juriul format din Ioan Holban, Emanuela Ilie, Valentin Ciucă, Constantin Coroiu, Constantin Pricop şi Julieta Carmen Pendefunda.

“N-am stat să beau un pahar de vin cu el… Am plecat la trenul meu de la nepământeanul Nichita”

Alături de colegul şi prietenul său Emilian Marcu, Pendefunda a rememorat începuturile importantului atelier de creaţie ieşean subliniind: “Din Athanor, din materia primă, am ajuns la aur”.
Marele premiu al Revistei Contact internaţional l-a primit poetul Horia Zilieru, care şi-a amintit cum a mers la Bucureşti să vadă minunea de poet ce era Nichita Stănescu. “M-am dus pe banii mei să-l cunosc pe Nichita. Era necesar să-l văd pentru că era scriitorul care modifica ceva în poezia română. Era frumos. Era unul din cei mai frumoşi poeţi. Ochi fascinanţi. Aveam impresia că el este acel care mişca ceva, că ducea poezia într-un imperiu al lui. Am înţeles atunci că volumul său Sensul iubirii ar fi vrut să se cheme Dans pe tobe. N-am stat să beau un pahar cu vin, aveam şi cu mine în geantă. Am plecat la trenul meu de la nepământeanul poet. Îmi imaginam că nu are două aripi, el avea trei perechi de aripi. Nu mă întristez că tinerii încep să-l nege. În ţara asta bolnavă noi suntem duşi cu sorcova”, a subliniat Zilieru.
Un alt important laureat al serii a fost criticul literar Theodor Codreanu, unul din cei mai mari eminescologi ai României. “Poetul Ion Alexandru Angheluş m-a apropiat pe mine de Liviu Pendefunda (şi implicit de Athanor - n. red.) şi de Revista Contact internaţional, care a devenit o instituţie culturală importantă”, a spus profesorul Codreanu. El a amintit de întâlnirea pe care a avut-o tânărul poet Nichita Stănescu cu poetul Ion Barbu. “Nichita a vrut să fie un continuator al lui Ion Barbu. Tânăr poet a ajuns şi i-a citit câteva poeme. Barbu a ascultat cu atenţie, a dat sceptic din cap şi i-a spus - N-au sigiliu! Însă Nichita nu s-a supărat, a admis că poemele lui nu aveau sigiliu”, a spus Theodor Codreanu.

Dan Cumpătă a trecut oceanul pentru a veni să-l omagieze pe Nichita

În pauzele din timpul înmânării premiilor, invitaţii s-au bucurat de un intermezzo muzical interpretat de Valentin Florin Dinu David, de la Colegiul Naţional de Artă “Octav Băncilă”, şi de un moment artistic susţinut de elevi ai instituţiei de învăţământ amintite, între care s-a numărat artistul plastic şi autorul de volume de poezie Elleny Pendefunda. Printre cei premiaţi s-au mai numărat respectatul scriitor Emilian Marcu, Adrian AluiGheorghe, Valeriu Matei, Daniel Corbu, Petru Frăsilă, Dan Cumpătă, Cornelia Maria Savu, alături de alţi invitaţi. De remarcat efortul depus de apreciatul (“mai mult peste hotare”) artist plastic Dan Cumpătă, care a trecut Atlanticul pentru a ajunge la Iaşi să-i aducă un omagiu marelui poet şi să-şi ridice şu premiul. Ioan Holban l-a descris în câteva fraze cu competenţa cu care ne-a obişnuit pe poetul special care este Valeriu Matei. Horia Zilieru, entuziasmat de ultimele lecturi dintr-un volum al “unui foarte mare poet mexican”, a subliniat un vers al acestuia, care spune că “femeia este de fapt capitala poeziei”. Ca o concluzie, subliniem faptul că întemeietorul acum 40 de ani al Atelierului de Creaţie Athanor, scriitorul şi medicul acad. Liviu Pendefunda, şi-a luat în serios rolul său de mag, introducând în atmosfera alchimică a “Atelierului” elita capitalei culturale a Moldovei şi a ţării, adunată sub bagheta sa magică. Cu acest prilej a fost prezentat şi noul număr al Revistei Contact internaţional, revistă care nu numai că este cotată APLER, ci a primit recent un important premiu din partea Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România Evenimentul s-a ridicat la nivelul înalt la care a ajuns însuşi cel omagiat, poetul Nichita Stănescu. 

×
Subiecte în articol: nichita stanescu athanor