x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul "Mineriada"

Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul "Mineriada"

05 Noi 2015   •   09:59
Gelu Voican Voiculescu, audiat în dosarul "Mineriada"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat joi dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Procurorii militari îi vor aduce la cunoştinţă lui Gelu Voican Voiculescu că este pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Gelu Voican Voiculescu a fost viceprim-ministru în 1990.

La sfârşitul lunii octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererea de urmărire penală a lui Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu şi a lui Victor Atanase Stănculescu, a anunţat Administraţia Prezidenţială, demersul având legătură cu anchetarea evenimentelor din 1990.

Solicitarea adresată lui Iohannis a fost transmisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii militari au dispus luna trecută schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990. Evenimentele s-au soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

Anchetatorii anunţau atunci că vor audia persoane care la data evenimentelor deţineau funcţii de conducere la nivelul structurilor civile şi militare ale statului, precum şi în cadrul unor unităţi economice.

Până în prezent, în acest dosar au fost puşi sub acuzare fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, şi fostul şef al parchetelor militare, Mugurel Florescu. AGERPRES

×