x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Generalul Badalan: "Noi eram practic scosi din joc"

Generalul Badalan: "Noi eram practic scosi din joc"

10 Ian 2005   •   00:00

Despre prezenta sa la Arad si la Timisoara, generalul Eugen Badalan ne-a acordat un lung interviu, in care ne-a relatat versiunea proprie asupra implicarii sale in evenimentele petrecute in decembrie 1989.

VASILE SURCEL, RAZVAN BELCIUGANU

DATORIE DE ONOARE. Generalul Eugen Badalan va trebui sa-l convinga pe noul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, ca are constiinta curata
De la inceputul discutiilor, generalul Eugen Badalan a mentionat ca relatarile sale se bazeaza atat pe propriile amintiri, cat si pe documente militare din decembrie ’89, pe care le-a recitit inaintea intalnirii cu noi. Ne-a mai spus sa nu notam numarul dosarelor din arhive care ar proba nevinovatia sa pentru ca sunt secrete.

Fixatia apei

Jurnalul National: Care era situatia din Romania, in decembrie 1989?
Eugen Badalan: Ceva mai inainte avusese loc Congresul al XlV-lea al PCR si deja se luasera anumite masuri neobisnuite pana in acel moment. Primisem dispozitie ca fiecare unitate sa pregateasca cate o companie inarmata, capabila sa intervina. Nu intelegeam clar de ce si am gasit o singura explicatie: ca exista o mare nesiguranta, la nivelul conducerii de varf, in legatura cu ce se va intampla cu Congresul si ca se iau masuri ca, in cazul in care alegerile nu ies cum trebuie, sa se mentina regimul prin interventia acestor trupe. Deci asta era o interpretare plauzibila, la care am ajuns noi la momentul acela. O alta interpretare, la fel de plauzibila, pe care am dat-o noi, era ca undeva, sus, exista sentimentul ca se poate interveni pentru schimbarea regimului si ca pentru asta sunt pregatite aceste forte. Asta a fost o treaba notabila, zic eu, petrecuta inainte de decembrie ’89. Tot atunci a avut loc la Oradea o chestie inedita, cu multa sare si mult piper. Inaintea Congresului aveau loc sedintele de partid cu propunerea de reconfirmare a alegerii in functie a lui Ceausescu. La o astfel de sedinta, seful muzicii militare de la Comandamentul Diviziei s-a ridicat si a propus ca organizatia lor sa faca o alta propunere, ca ajunge de cand este Ceausescu in fruntea partidului si ca mai exista si alti oameni care ar putea fi propusi. Asta a dat multa bataie de cap. Va imaginati ce s-a intamplat cu activistii de partid: ia-l pe ala, du-l peste tot, du-l la Bucuresti, intreaba-l de ce vrea el asta. Va dati seama. Deci in afara de aceste chestii, in Comandamentul Diviziei de la Oradea, inainte de 16 decembrie ’89, nimic nu lasa sa se intrevada sau sa se poata interpreta ca s-ar putea intampla ceva in decembrie. De pe 16 decembrie, imi terminasem treaba si am plecat acasa pe la ora 18:00. In jurul orei 22:30, eram sub dus. O sa vedeti ca deja am facut un fel de "fixatie a apei". De cate ori intru sub dus, si acum ma gandesc, daca nu o sa se mai intample ceva. Vine sotia si-mi zice: "Du-te repede la comandament. Te-a sunat Schiopu (comandantul diviziei) personal". Am iesit de sub dus, m-am "impachetat" si am plecat. Am ajuns in jurul orei 23:00. Cand am ajuns, comandantul diviziei mi-a adus la cunostiinta ca se intampla ceva la Timisoara, dar nu stia ce anume. "Mai, se intampla ceva la Timisoara. Nu stiu ce, dar acolo se intampla ceva." Mi-a mai spus ca ministrul Apararii ar fi luat direct legatura cu comandantul Regimentului din Arad, cu maiorul Marcu, si ca i-ar fi dat niste ordine, niste dispozitii, sa alarmeze unitatea si apoi sa raporteze. In discutia mea cu gen. Schiopu, in acel moment, era o zona de totala incertitudine. El nu stia nici ce se intampla la Timisoara si nici exact ce ordine primise maiorul Marcu.

Cum de va ocolisera aceste ordine pe calea ierarhiei?
Pai, atunci asta era una dintre problemele noastre. Pe reglementarile in vigoare la acel moment, pe rutinele militare ale momentului, acest ordin ar fi trebuit sa "curga" de la ministru, prin comandantul Armatei, comandantul Diviziei si sa ajunga la Marcu. Acest lant a fost scurtcircuitat de telefonul ministrului dat direct lui Marcu. Marcu a raportat si comandantului Diviziei, si comandantului Armatei. Deci lantul s-a inchis, ca sa zic asa, s-a facut feed-back-ul, dupa ce Marcu a raportat despre aceasta treaba. Si Schiopu, el insusi a luat legatura cu comandantul Armatei si cu ministrul Apararii, care i-au confirmat, si unul si altul, ca Marcu trebuie sa-si pregateasca unitatea pentru o interventie. Ce interventie? La momentul acela nimeni nu a detaliat si nimeni nu stia despre ce este vorba. La momentul acela, functionau niste planuri de alarma. Erau mai multe feluri de alarma: alarma partiala, alarma generala, alarma de lupta. In momentul in care nu se facea precizarea ce tip de alarma se da, si la momentul acela nu se facuse aceasta precizare, probabil ca regimentul era obligat sa aplice planul alarmei de exercitiu. Si Marcu asta a aplicat, planul alarmei de exercitiu. Adica isi scotea unitatea in punctele de adunare si impartea unitatea in doua: esalonul de lupta, care era o structura pregatita sa plece imediat la misiune, si esalonul de completare, care se pregatea, isi instala dispozitivul de mobilizare in unitate, se pregatea sa primeasca rezervisti, sa primeasca materiale, adica sa aduca unitatea la capacitatea de lupta. Si Marcu, cu asta s-a ocupat, la momentul acela. Deci, noaptea aceea s-a scurs cu aceste chestii, cu pregatirea unitatii in vederea acestei alarme, a acestei interventii, a acestui lucru nedefinit, pentru ca nimeni nu l-a definit la momentul acela. In ziua de 17 decembrie, la ora 14:25, dupa acelasi sistem, ministrul Apararii i-a ordonat direct lui Marcu alarma de lupta partiala. Acum, in Comandament a aparut o intrebare, pentru ca fiecare dintre noi cunosteam pervederile acestor planuri. Stiam care este diferenta dintre alarma de lupta de exercitiu, alarma de lupta partiala si alarma de lupta generala. La alarma de lupta partiala, una dintre prevederi era sa se distribuie munitia la oameni. Si atunci a aparut aceasta intrebare in comandament: "Dle, noi ce facem? Se distribuie sau nu se distribuie munitia? Oricum, noi eram ramasi in afara jocului: dispozitiile se dadeau direct de la ministru la comandantul de regiment. Noi eram practic scosi din joc.

Mai fusese vreodata asemenea situatie?
Nu, era o situatie total atipica.

"A venit momentul de care ma intreba tata!"

Contrara regulamentelor militare?
Contrara regulamentelor militare nu era, pentru ca regulamentele uziteaza de principiul de drept conform caruia "Cine poate mult poate si putin". Invers nu merge. Deci nu putem face afirmatia ca era impotriva reglementarilor in vigoare la acel moment, pentru ca ministrul avea acest drept. Dar nu era pe logica, pe firescul lucrurilor. Noi am tot dezbatut: ce facem, ce dispozitie sa-i dam noi lui Marcu? Sa distribuie munitia? Sa nu o distribuie? In acel moment i-am spus generalului Schiopu: "Din moment ce noi suntem scosi din jocul comenzii, caci se vede clar ca suntem scosi, nu cred ca avem dreptul sa-i dam vreo dispozitie lui Marcu. Cred ca Marcu trebuie lasat sa aplice planurile, documentele, asa cum primeste dispozitie de la ministru". Pentru ca, repet, noi nu stiam pentru ce a fost alarmat Marcu si pentru ce pune in aplicare aceste planuri. La ora 15:00, din nou, ministrul l-a sunat pe Marcu, s-a interesat de stadiul iesirii unitatii la alarma si i-a ordonat sa plece, incepand cu ora 16:00, catre Timisoara, cu esalonul de lupta, si acolo sa se puna in subordinea Diviziei de la Timisoara. Bineinteles ca Marcu iar a raportat. Noi am aflat de aceasta chestiune si, de fiecare data, comandantul Diviziei realiza feed-back-ul: il suna pe comandantul Armatei, comandantul Armatei il suna pe ministru si il intreba daca este corect, daca este adevarat. Ministrul spunea ca da si semnalul venea acum pe calea normala, legala.

De ce credeti ca a fost acest "joc"?
Nu stiu, imi scapa. Probabil, dar asta este doar o supozitie, probabil ca se voia sa se intervina la Timisoara, dar fara foarte multa implicare, sau fara cunostiinta intregului lant al comenzii, care ar fi putut sa produca distorsiuni, pentru ca multa lume ar fi putut produce distorsiuni pe acest lant. Sa va dau un exemplu. Cu vreo luna inainte de aceste evenimente fusese ziua sotiei mele, iar parintii mei venisera la noi, la Oradea. Catre seara, intr-o discutie ca intre tata si fiu, tata m-a intrebat: "Daca in tara asta o sa se intample ceva, voi, armata, ce aveti de gand sa faceti?". Deci eu, ca individ, nu pot sa spun ca eram strain de o anume stare a lucrurilor, de un anume prag al asteptarilor, de situatia externa. Dar nici nu aveam vreun fel de informatie legata de un anume moment, astfel incat sa pot spune "Mai, a venit momentul de care ma intreba tata". Si nici nu mi-am imaginat nimic referitor la acel moment, pana n-am ajuns la Timisoara. Abia cand am ajuns acolo, am realizat ca a sosit acel moment.

CONFIRMARE

"Si Schiopu, el insusi a luat legatura cu comandantul Armatei si cu ministrul Apararii, care i-au confirmat, si unul si altul, ca Marcu trebuie sa-si pregateasca unitatea pentru o interventie. Ce interventie? La momentul acela nimeni nu a detaliat si nimeni nu stia despre ce este vorba."

LIBERTATE DE ACTIUNE

"Din moment ce noi suntem scosi din jocul comenzii, caci se vede clar ca suntem scosi, nu cred ca avem dreptul sa-i dam vreo dispozitie lui Marcu. Cred ca Marcu trebuie lasat sa aplice planurile, documentele, asa cum primeste dispozitie de la ministru"

DILEMA SEFILOR

"Si atunci a aparut aceasta intrebare in comandament: "Dle, noi ce facem? Se distribuie sau nu se distribuie munitia? Oricum, noi eram ramasi in afara jocului: dispozitiile se dadeau direct de la ministru la comandantul de regiment. Noi eram practic scosi din joc." - general Eugen Badalan, seful Statului Major General

NU RATATI!
In numarul de maine puteti citi continuarea interviului cu generalul Eugen Badalan.
×