x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Generalul şpăgar din cadrul Jandarmeriei, trecut în rezervă

Generalul şpăgar din cadrul Jandarmeriei, trecut în rezervă

12 Iul 2013   •   18:01
Generalul şpăgar din cadrul Jandarmeriei, trecut în rezervă

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a aprobat, vineri, trecerea în rezervă a generalului maior Neculai Bontic, adjunct al inspectorului general al IGJR.

"Decizia de trecere în rezervă, la cerere, este întemeiată pe prevederile Statutului cadrelor militare, urmând a fi înaintată Preşedinţiei pentru emiterea decretului, potrivit competenţei", precizează MAI.

Procurorii din cadrul DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au început urmărirea penală faţă de general maior Neculai Bontic, adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, 17 infracţiuni de luare de mită, participaţie improprie la infracţiunea de delapidare, în formă continuată.

"În perioada 2005 - 2012, învinuitul Bontic Neculai, în calitate de adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a pretins şi primit de la subordonaţii săi din unităţile din Bucureşti şi din ţară mai multe bunuri, estimate în acest moment la o valoare de peste 130.000 lei, pentru ca, în schimb, uzând de prerogativele funcţiei sale, să îi protejeze pe aceşti subordonaţi pe parcursul carierei profesionale", se arată în comunicatul DNA.

×
Subiecte în articol: general jandarmeria spaga dna radu stroe