x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Geoană: Bush va ocupa un loc de cinste şi în cartea noastră de istorie

Geoană: Bush va ocupa un loc de cinste şi în cartea noastră de istorie

02 Dec 2018   •   16:50
Geoană: Bush va ocupa un loc de cinste şi în cartea noastră de istorie

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană consideră că George H.W. Bush, decedat la vârsta de 94 de ani, va ocupa un loc de cinste şi în cartea noastră de istorie, fiind, alături de Ronald Reagan, artizanul dezmembrării imperiului sovietic şi al revenirii democraţiei şi libertăţii în România.

"Erou al Americii, George Herbert va ocupa un loc de cinste şi în cartea noastră de istorie, fiind, alături de Ronald Reagan, artizanul dezmembrării imperiului sovietic şi al revenirii democraţiei şi libertăţii în România şi în regiunea greu încercată din care facem parte", a scris Geoană pe Facebook.

El a adăugat că dispariţia lui Bush reprezintă apusul generaţiei de oameni de stat care au făcut din lupta împotriva comunismului crezul lor de viaţă.

Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat, vineri seară, fiul său George W. Bush, au transmis AFP şi EFE.

George Herbert Walker Bush a fost cel de-al 41-lea preşedinte al SUA.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului - noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama - decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: mircea geoana