x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator George Costin Barbu, desemnat director general provizoriu al TAROM

George Costin Barbu, desemnat director general provizoriu al TAROM

21 Oct 2019   •   16:43
George Costin Barbu, desemnat director general provizoriu al TAROM

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM l-a desemnat luni pe George Costin Barbu în funcţia de director general provizoriu pentru un mandat de patru luni, în condiţiile OUG 109/2011.

"Consiliul de Administraţie, întrunit în şedinţă în data de 21.10.2019, a luat act de renunţarea lui Valentin Gvinda la mandatul de director general provizoriu şi a desemnat în funcţia de director general provizoriu pe domnul George Costin Barbu, pentru un mandat de 4 luni, în condiţiile OUG 109/2011", a anunţat compania.

George Costin Barbu o înlocuieşte în funcţie pe Daniela Mădălina Mezei, care a fost revocată din funcţie pe 15 octombrie. Iniţial, Mezei trebuia să fie înlocuită de pilotul Valentin Gvinda, dar, conform unor informaţii care au apărut în mass media, acesta ar fi refuzat să semneze mandatul.

George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 până în prezent, fiind absolvent al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, specializarea Inginerie şi Management Aeronautic.

TAROM a anunţat săptămână trecută, printr-un comunicat, că membrii CA au constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi au hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar. Sursa citate menţiona că Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

"În şedinţa din data de 15.10.2019, Consiliul de Administraţie al CN TAROM a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către doamna Mezei Mădălina. Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţii care îi reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat", precizează sursa citată.

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, declarase anterior că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

Mădălina Mezei a declarat, vineri, 18 octombrie, că ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a solicitat, cu două zile înainte de votarea moţiunii de cenzură, anularea a cinci zboruri interne şi să identifice parlamentarii care se aflau la bordul aeronavelor respective.

"Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou cu două zile înainte (de votul Moţiunii din Parlament, n.r.) să-mi spună că trebuie să anulăm nişte curse interne ca să oprim accesul parlamentarilor la votarea moţiunii de cenzură. I-am răspuns că aşa ceva este imposibil pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi. Indiferent de ce le-aş fi spus eu piloţilor, nu ar fi făcut niciodată aşa ceva. Evident, eu nu aş fi putut să cer aşa ceva subordonaţilor companiei. Iniţial, era vorba despre cinci zboruri - două curse de Timişoara şi Oradea, Baia Mare, Satu Mare. Domnul ministru mi-a cerut să identific senatorii şi deputaţii care se aflau la bord, i-am arătat, după care mi-a zis că mă contactează a doua zi să-mi spună finalul deciziei dumnealui. Bineînţeles, în acea seară am fost afectată puternic emoţional, m-am gândit cum să fac, cum să-i demontez planul, cum să-i spun că aşa ceva nu e posibil pentru că era vorba despre proiectul TAROM care risca să fie oprit", a afirmat Mezei.

La rândul său. ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara că nu i-a solicitat fostului director general de la TAROM, Mădălina Mezei, să reţină avioane la sol, precizând însă că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

"Nu i-am cerut să ţină niciun avion la sol, nici nu aveam cum să îi cer doamnei (Mădălina Mezei, n.r.) să ţină avioanele la sol. Ca să ţii un avion la sol trebui să aibă nişte probleme tehnice. Dacă se va întâmpla la un moment dat ca un avion să aibă probleme tehnice nu este vinovat ministrul Transporturilor. Nu puteam eu...Cui să cer? Să mă duc eu la piloţi? Să mă duc eu la mecanici? Să mă duc eu să scot o piuliţă, un senzor, ce să fac eu la avioane?(...)Am întrebat-o într-adevăr pe doamna pe Mezei ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă şi dacă vin cursele cum trebuie. Aflasem şi eu pe surse, ca toată lumea, de la opoziţie, că aş opri eu avioanele", a explicat Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Transporturilor.

La rândul său, premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, "în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media", a informat Guvernul într-un comunicat transmis pe 18 octombrie AGERPRES.

Şi DNA s-a autosesizat în acest scandal şi luni Mădălina Mezei a fost chemată la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost audiată, în calitate de martor, într-un dosar deschis de procurorii anticorupţie, după ce l-a acuzat public pe Răzvan Cuc că, în ziua moţiunii de cenzură, acesta i-ar fi cerut să reţină aeronave la sol.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tarom george costin barbu