x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator George Maior: Unii doresc ca SRI să fie atras în procesul electoral din 2014

George Maior: Unii doresc ca SRI să fie atras în procesul electoral din 2014

21 Noi 2013   •   15:07
George Maior: Unii doresc ca SRI să fie atras în procesul electoral din 2014
Sursa foto: Intact Images

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, a declarat vineri că instituția pe care o conduce evită orice legătură cu anul electoral 2014, susținând că "unii" sunt interesați de atragerea serviciului în dezbaterea despre alegeri.

"Nu vreau să comentez despre aspecte care țin de această foarte interesantă dinamică politică internă. Așa cum menționez adesea și în cadrul Comisiei, suntem o instituție neutră și independentă. Evident, am mai spus-o public, nu dorim să fim atrași, deși unii doresc să fac acest lucru, în acest proces electoral care se deschide în 2014 în legătură cu prezidențialele, și vom evita orice fel de comentarii, discuții și contacte care pot fi legate de acest subiect", a spus Maior, după audierea în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

Potrivit Agerpres, precizarea directorului SRI a survenit unei întrebări referitoare la posibile presiuni din partea Serviciului Român de Informații pentru ca PSD să aibă un candidat propriu la prezidențiale.

×