x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Germania - Acţiune ecologistă

Germania - Acţiune ecologistă

de Jurnalul National    |    07 Dec 2007   •   00:00

O acţiune ecologistă prevăzută să aibă loc sămbătă in Germania şi care va consta in stingerea tuturor luminilor timp de 5 minute ar putea, in cazul in care majoritatea cetăţenilor ii dau curs, să afecteze intreaga reţea europeană de electricitate, au avertizat o serie de experţi, scrie AFP.



O acţiune ecologistă prevăzută să aibă loc sămbătă in Germania şi care va consta in stingerea tuturor luminilor timp de 5 minute ar putea, in cazul in care majoritatea cetăţenilor ii dau curs, să afecteze intreaga reţea europeană de electricitate, au avertizat o serie de experţi, scrie AFP.


PROMOVARE. Iniţiativa "Stinge lumina pentru climă", lansată de asociaţiile ecologice şi promovată de presă, face apel la cetăţenii germani să inchidă lumina sămbătă intre ora 19:00 şi 19:05 GMT (21:00-21:05, ora Romăniei). "O asemenea acţiune simbolică este o idee foarte bună. Dar, dacă sunt foarte mulţi participanţi, aceasta ar putea ameninţa serios intreaga reţea europeană, care se bazează pe un echilibru permanent intre producţie şi consum de electricitate", a declarat Klaus Kleinekorte, oficial in cadrul celei de-a doua companii germane de electricitate, RWE, pentru cotidianul Die Welt. Acţiunii ii vor da curs numeroase companii, precum şi autorităţile locale care vor inceta timp de 5 minute să mai ilumineze monumentele istorice, printre care Catedrala din Köln sau Poarta Brandenburg din Berlin. Hans-Juergen Haubrich, om de ştiinţă şi preşedinte al unui institut specializat in energie din Aache, a declarat pentru Die Welt că, incepănd cu 10 milioane de locuinţe participante, care vor stinge fiecare simultan trei becuri, "reţeaua va atinge limita" din cauza supraincărcării. "Această iniţiativă nu este lipsită de riscuri", a declarat Stefan Tenbohlen, specialist in electricitate la Universitatea din Stuttgart, care a subliniat că "nu bagă mănă in foc că totul se va derula bine".
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: verde!