x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Germania: Directorul unui muzeu şi-a exprimat susţinerea pentru o expoziţie dedicată lui Michael Jackson

Germania: Directorul unui muzeu şi-a exprimat susţinerea pentru o expoziţie dedicată lui Michael Jackson

20 Mar 2019   •   22:15
Germania: Directorul unui muzeu şi-a exprimat susţinerea pentru o expoziţie dedicată lui Michael Jackson

Directorul unui muzeu de artă din Germania şi-a exprimat susţinerea pentru o expoziţie dedicată lui Michael Jackson, care urmează să-şi deschidă porţile în curând, în contextul valului de acuzaţii referitoare la abuzuri sexuale asupra minorilor reapărute la adresa starului pop, decedat în 2009, potrivit DPA. 

"În special acum, când au ieşit la lumină noi acuzaţii de abuz, este important să-l reevaluăm pe 'Regele Muzicii Pop'", a declarat miercuri pentru DPA Rein Wolfs, directorul Bundeskunsthalle din Bonn (vest).

Wolfs a spus că expoziţia, mai degrabă de a fi un omagiu, îl prezintă pe Jackson din diferite perspective, unele chiar critice.

"Cred că este mai bine să avem o platformă care permite discuţii, decât să distrugem memorii culturale", a mai spus Wolfs. 

Expoziţia, intitulată ''Jackson: On the Wall'', a fost alcătuită de National Portrait Gallery din Londra şi realizată împreună cu Jackson Estate.

Programată să-şi deschidă porţile vineri în Bonn, cuprinde reprezentări ale lui Jackson semnate de artişti importanţi, printre care David LaChapelle şi Yan Pei Ming, şi a fost deja prezentată la Londra şi Paris, deşi expoziţia din oraşul german cuprinde piese suplimentare.

Acuzaţiile au fost lansate de documentarul ''Leaving Neverland'', în care doi bărbaţi - James Safechuck (40 de ani) şi Wade Robson (36 de ani) - povestesc abuzurile la care au fost supuşi de către cântăreţ.

Filmul a generat discuţii în ceea ce priveşte modalitatea în care fanii lui Jackson ar trebui să se raporteze la muzica sa, în contextul gravităţii acuzaţiilor formulate. 

În ciuda implicării Jackson Estate în organizarea expoziţiei, Wolfs a spus că muzeul nu se va feri de întrebările referitoare la acuzaţiile de abuz. 

"Un expert în artă va fi disponibil pe perioada expoziţiei şi va putea vorbi cu vizitatorii despre acuzaţii", a mai spus directorul instituţiei. 

La intrarea în expoziţie va fi prezentă o declaraţie referitoare la ''Leaving Neverland'', în care se spune: "Acuzaţiile formulate de presupusele victime sunt şocante. Credem că este responsabilitatea noastră să nu ignorăm acest subiect".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania michael jackson muzeu