x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gigi Becali a fost achitat în dosarul "VALIZA". "În ţara mea există Dumnezeu, iar Satana nu are putere!"

Gigi Becali a fost achitat în dosarul "VALIZA". "În ţara mea există Dumnezeu, iar Satana nu are putere!"

17 Apr 2012   •   05:50
Gigi Becali a fost achitat în dosarul "VALIZA". "În ţara mea există Dumnezeu, iar Satana nu are putere!"

UPDATE 17:43 - La aflarea sentintei, Gigi Becali a multumit domnului Hristos ca "in tara mea exista Dumnezeu iar Satana nu are putere". "Procurorii ar trebui sa se duca sa faca practica, sa se duca la arest, sa vada cum e sa faci o zi de inchisoare. Cum fac inchisoare oameni crediciosi si cu familii", a mai clamat, bagat parca in transa de spiritul Divin, latifundiarul din Pipera.

UPDATE 17:30 - Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a achitat marti pe Gigi Becali in dosarul in care acesta era acuzat ca a incercat sa ii mituiasca pe jucatorii echipei Universitatea Cluj inaintea unui meci cu CFR Cluj, disputat in 2008. Patronul Stelei a fost achitat pentru infractiunile de dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata.

In acelasi dosar, au mai fost achitati Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca si Radu Gheorghe Marino.

----------------------------------

UPDATE 17:05 - In cateva minute, la Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza sa se dea verdictul in "Cazul Valiza". In acest dosar, George Becali este acuzat ca ar fi incerca sa-i mituiasca pe jucatorii de la Universitatea Cluj. ICCJ a amanat de trei ori pana acum luarea unei decizii in dosar.

......................

Zi importanta in cel mai mare caz de coruptie in fotbal. Inalta Curte de Casatie si Justitie se va pronunta astazi in cazul "Valiza", in care sunt implicati finantatorul stelist Gigi Becali, selectionerul Victor Piturca si omul de afaceri Teia Sponte.

Procurorii au cerut condamnarea lui Gigi Becali la patru ani de inchisoare cu executare pentru dare de mita si doi ani dupa gratii pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata. De asemenea, Steaua ar putea fi retrogradata daca Becali va fi gasit vinovat.

Gigi Becali este acuzat ca, in mai 2008, ar fi vrut sa dea mita jucatorilor de la Universitatea Cluj 1.700.000 de euro pentru a invinge pe CFR Cluj, in ultima etapa a sezonului. In cazul in care CFR lua bataie, Steaua ar fi devenit campioana. Banii urmau sa fie oferiti sub forma de premiu.

Procesul privind fapte de coruptie in sport a fost finalizat in 6 martie, judecatorii instantei supreme stabilind atunci ca vor da o solutie in acest dosar in 20 martie. La termenul anuntat pentru pronuntare, instanta a amanat o decizie in acest dosar pentru 3 aprilie, data la care magistratii instantei supreme care au judecat dosarul au amanat din nou, pentru 17 aprilie, pronuntarea unei sentinte.

La ultimul termen de judecata, procurorul Directiei Nationale Anticoruptie a sustinut in fata judecatorilor ca George Becali si avocata Alina Ciul trebuie condamnati la pedepse cu executare, in vreme ce pentru Piturca, Marino si Sponte a cerut stabilirea unor pedepse cu suspendare.

Astfel, procurorul a aratat ca George Becali trebuie condamnat pentru dare de mita si trei fapte de fals in inscrisuri sub semnatura privata la o pedeapsa privativa de libertate. Procurorul a cerut patru ani de inchisoare pentru fapta de dare de mita si doi ani de inchisoare pentru faptele de fals.

Pedeapsa cu executare a cerut si pentru avocata Alina Florentina Ciul, pentru care a solicitat stabilirea unei pedepse de doi ani de inchisoare pentru faptele de favorizare a infractorului si fals.

De asemenea, procurorul a cerut pedepse cu suspendare pentru mana dreapta a lui George Becali, Teia Sponte, pentru Gheorghe Marino si Victor Piturca. Pentru toti cei trei procurorul a cerut condamnarea la cate doi ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei.

Magistratul DNA a precizat ca "personaje" precum George Becali au corupt fotbalul romanesc si ca instanta suprema nu trebuie sa legalizeze astfel de practici prin solutia pe care o va da, daca se doreste redescoperirea unor noi valori fotbalistice romanesti.

In apararea lor, avocatii inculpatilor din dosar au sustinut ca probele prezentate de procurori fie sunt, in parte, nule, fie nu dovedesc acuzatiile facute de Directia Nationala Anticoruptie la adresa clientilor lor.

Aparatorul Florentinei Ciul a precizat ca toate probele ce privesc localizarea clientei sale prin celulele retelelor de telefonie sunt nule pentru ca autorizatia de incuviintare a acestei probe a fost data de o instanta fara competenta in raport cu calitatea de avocat a clientei sale.

Concret, aparatorul a explicat ca procurorii DNA au cerut Tribunalului emiterea acestei autorizatii desi stiau ca cea pe care doresc sa o localizeze este avocat, normele penale in vigoare stabilind clar ca in cazul unui avocat astfel de autorizatii se cer la o Curte de Apel, in speta Curtea de Apel Bucuresti.

Unul dintre avocatii lui George Becali a sustinut in fata judecatorilor ca finantatorul echipei Steaua nu a urmarit nicio clipa sa comita fapte de coruptie, iar intentiile acestuia au fost bune, in sensul de a motiva si amplifica dorinta de victorie a judecatorilor in meciul de la Cluj.

Aparatorul lui Becali a mai precizat ca nicio clipa jucatorii nu au crezut ca finantatorul echipei Steaua le va da bani si chiar au luat in deradere ofertele acestuia, context in care George Becali s-a ridicat in picioare si a cerut instantei sa nu-l asculte pe avocat, "pentru ca spune numai minciuni".

"Domnul avocat spune numai minciuni. Eu vroiam sa ii premiez", le-a spus Becali judecatorilor.

Victor Piturca si Teia Sponte au lipsit de la ultimul termen de judecata din acest dosar, avocatii acestora aratand instantei ca participarea lor la presupusele acuzatii este minora sau nu exista in raport de probele aduse de procurorii anticoruptie.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis in judecata, in decembrie 2008, in dosarul "Valiza", fiind acuzat de dare de mita si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Raul Volcinschi.

Victor Piturca este acuzat de favorizarea infractorului, vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mita, iar Alina Ciul, unul dintre avocatii lui Becali, si Radu Marino sunt acuzati de favorizarea infractorului si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Tot pentru favorizarea infractorului a fost judecat si Raul Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in 11 mai 2006, finantatorul FC Steaua ar fi promis fiecarui jucator al clubului "Gloria 1922 Bistrita" sume de bani cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro pentru ca acestia sa isi indeplineasca atributiile de serviciu prevazute in contractele de munca, Regulamentul intern al clubului si in Regulamentul Federatiei Romane de Fotbal. Concret, fotbalistilor de la Bistrita li se cerea sa-si apere corect sansele si sa obtina un rezultat favorabil in meciul cu Rapid Bucuresti din 12 mai 2006.

Doi ani mai tarziu, in perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucatorilor de la "Universitatea Cluj" aflati pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului National de Fotbal - Liga I - aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, acestia urmand, la fel ca in cazul precedent, sa isi indeplineasca indatoririle de serviciu, sa-si apere corect sansele si sa castige meciul cu "CFR 1907 Cluj", preciza DNA.

×