x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ginerele lui Bercea Mondial a primit arest la domiciliu. Procurorii pot ataca cu recurs decizia Tribunalului Constanţa

Ginerele lui Bercea Mondial a primit arest la domiciliu. Procurorii pot ataca cu recurs decizia Tribunalului Constanţa

18 Aug 2014   •   15:48
Ginerele lui Bercea Mondial a primit arest la domiciliu. Procurorii pot ataca cu recurs decizia Tribunalului Constanţa

Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, a primit o decizie favorabilă din partea instanței, cea de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, în cazul șantajării lui Mircea Băsescu, fratele președintelui României.

Magistrații Tribunalului Constanța au decis, astăzi, să înlocuiască măsura arestului preventiv a ginerelui lui Bercea Mondial, Marius Constantin. Judecătorii au admis, astfel, solicitarea avocatului Pavel Abraham care a cerut înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.
 
Hotărârea judecătorilor constănțeni nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs de procurorii DNA.




×