x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Femeie de 31 de ani, în stop cardio-respirator după ce a fost lovită de un şofer beat

Femeie de 31 de ani, în stop cardio-respirator după ce a fost lovită de un şofer beat

03 Ian 2017   •   17:37
Femeie de 31 de ani, în stop cardio-respirator după ce a fost lovită de un şofer beat
Sursa foto: FOTO: giurgiuveanul.ro
O femeie în vârstă de 31 de ani din localitatea Vărăşti, judeţul Giurgiu, este în stop cardio-respirator un echipaj al SAJ Giurgiu încearcă resuscitarea acesteia după ce a fost accidentată de un autoturism Dacia Logan condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.


"Un bărbat în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan pe DJ 401 din direcţia Vărăşti către Valea Dragului, în dreptul localităţii Vărăşti a accidentat o femeie în vârstă de 31 de ani din localitate ce se deplasa ca pieton pe marginea drumului. În urma impactului, femeia a intrat în stop cardio-respirator şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj SAJ care încearcă resuscitarea acesteia", a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.

Deoarece autoturismul s-a răsturnat în timpul impactului, la faţa locului au intervenit şi "echipaje ISU care au constatat că şoferul era conştient, fără răni vizibile".

Cornel Vasilache a mai precizat că, la testarea cu alcooltestul efectuată de poliţiştii rutieri, a reieşit faptul că "bărbatul avea o alcoolemie de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice".

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sursa - AGERPRES

FOTO: giurgiuveanul.ro

×