x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grav accident în Curtea de Argeş. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa

Grav accident în Curtea de Argeş. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa

10 Dec 2018   •   12:00
Grav accident în Curtea de Argeş. Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa

Grav accident de circulaţie în această dimineaţă. Doi oameni au decedat şi alţi trei au fost răniţi în urma coliziunii între un autoturism şi un autocamion produsă luni, pe DN 73C, la ieşirea din municipiul Curtea de Argeş către Râmnicu Vâlcea. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, trei dintre victime au fost găsite inconştiente, încarcerate în autoturism. La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe, un echipaj SMURD şi o autospecială de descarcerare.

Cei cinci răniţi, toţi bărbaţi, dintre care doi aflaţi în stop cardio-respirator, au fost transportaţi la spitalul din Curtea de Argeş. Cei doi bărbaţi aflaţi în stop cardio-respirator nu au mai putut fi resuscitaţi, fiind declaraţi decedaţi.

O autospecială pentru transport victime multiple a fost trimisă la Curtea de Argeş pentru a-i prelua pe cei trei supravieţuitori în vederea transferului la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: accident curtea de arges