x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grenade în Capitală! Dispozitivele se aflau în apă, la piciorul podului Colentina

Grenade în Capitală! Dispozitivele se aflau în apă, la piciorul podului Colentina

21 Apr 2012   •   10:28
Grenade în Capitală! Dispozitivele se aflau în apă, la piciorul podului Colentina

Doua grenade au fost descoperite, sambata, la orele pranzului, in Bucuresti, intr-o zona intens circulata. Grenadele se aflau in apa la piciorul podului Colentina.

Autoritatile au luat masuri si intreaga zona a fost incercuita. De asemenea, circulatia a fost blocata pe aleea care trece pe sub podul Colentina.

Potrivit primelor informatii, se pare ca grenadele sunt defensive. Una dintre acestea ar avea cuiul instalat ceea ce inseamna ca nu a fost folosita, pe cand cealalta ar fi fost utilizata.

La fata locului sunt asteptati specialisti de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta de la Unitatea din Ciolpani, pentru ca acestia sunt singurii calificati si care pot ajunge la aceste grenade pentru a le ridica si duce in poligon, unde vor fi distruse.

Proiectilele au fost descoperite de un tanar care cauta fier vechi in acea zona. Acesta a observat grenadele in apa si a alertat autoritatile.

×
Subiecte în articol: colentina grenada genisti