x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grevă de 24 de ore la redacţia Reuters din Franţa împotriva desfiinţări de posturi

Grevă de 24 de ore la redacţia Reuters din Franţa împotriva desfiinţări de posturi

06 Mar 2019   •   22:30
Grevă de 24 de ore la redacţia Reuters din Franţa împotriva desfiinţări de posturi

Redacţia de limba franceză a agenţiei de presă Reuters va intra, pentru prima oară în ultimii 15 ani, într-o grevă de 24 de ore începând de la miezul nopţii de miercuri, pentru a protesta faţă de desfiinţarea a 25 de posturi, anunţată de conducere, potrivit unui text difuzat pe site-ul agenţiei, preluat de AFP.

'Membrii redacţiei agenţiei Reuters în Franţa s-au întrunit în adunare generală marţi, 5 martie, şi au decis masiv să intre în grevă începând de miercuri, la miezul nopţii, pentru 24 de ore', arată textul menţionat.

'Greviştii vor astfel să-şi exprime în mod colectiv decizia de respingere a desfiinţării a 25 de posturi în cadrul serviciilor agenţiei, care va avea ca efect principal diminuarea cu mai mult de jumătate a serviciului text în limba franceză', adaugă comunicatul.

Protestatarii transmit că ei 'contestă motivele economice invocate de conducere pentru a justifica aceste concedieri, precum şi pertinenţa şi eficacitatea reorganizării care le-a fost propusă'.

Conducerea le-a prezentat miercurea trecută organizaţiilor sindicale proiectul său de desfiinţare de posturi, care vizează aproximativ o treime din personalul francez şi se înscrie într-o amplă reorganizare a agenţiei la nivel global.

Reuters vrea să diminueze costurile serviciilor sale bilingve în Europa şi să recurgă la traducerea automată, precum şi să se sprijine pe biroul său din oraşul polonez Gdynia, unde a fost deja delocalizat serviciul internet care transmite online ştirile în limba franceză, arată documentul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: greva reuters franta