x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Gruia Stoica, condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare! Decizia e defintivă

Gruia Stoica, condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare! Decizia e defintivă

23 Feb 2016   •   20:47
Gruia Stoica, condamnat la 2 ani şi 6 luni cu suspendare! Decizia e defintivă

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat definitiv marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendare în dosarul privind trucarea unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia.

În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a fost condamnat la un de închisoare cu suspendare.

Această decizie a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului, care au admis apelurile declarate de Gruia Stoica şi Doru Boştină împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti din martie 2015 în sensul scăderii pedepselor de la 4 ani cu executare la 2 ani şi şase luni cu suspendare în cazul lui Stoica şi de la 3 ani cu executare la un an cu suspendare pentru Boştină. Al treilea judecător a opinat că ar trebui menţinută pedeapsa de 4 ani cu executare pentru Stoica şi doar modificată pedeapsa pentru Boştină.

Instanţa a mai dispus ca cei doi să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov (Gruia Stoica) şi la Serviciul de Probaţiune Bucureşti (Doru Boştină), la datele fixate de acestea; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă, precum şi informaţiile şi documentele de natură a permite controlul mijloacelor lor de existenţă.

Pe parcursul termenelor de supraveghere, ei vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadele de 60 de zile - Doru Boştină şi de 90 de zile - Gruia Stoica.

Gruia Stoica va presta munca în folosul comunităţii la Direcţia de Asistenţă Educaţională sau la Societatea Medicală ''Sfânta Cuvioasă Paraschiva'', ambele situate în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov; Doru Boştină - la Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii ''Obregia'' sau la Centrul de Asistenţă Integrată în Adicţii, ambele din municipiul Bucureşti, potrivit deciziei instanţei.

Pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa).

La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă.

Sursa - Agerpres

×