x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul Dăncilă construiește o pistă olimpică de schi și un port turistic

Guvernul Dăncilă construiește o pistă olimpică de schi și un port turistic

17 Mai 2019   •   18:11
Guvernul Dăncilă construiește o pistă olimpică de schi și un port turistic

Guvernul Dăncilă își continuă investițiile în turism și are de gând să construiască o pistă olimpică de schi și un port turistic. Anunțul a fost făcut de ministrul Turismului, Bogdan Trif, în vizită la Mediaș.

"În şedinţa Comitetului tehnico-economic la Ministerul Turismului am aprobat încă două proiecte în judeţul Maramureş, în comuna Borşa, urmează să realizăm o pârtie de schi olimpică, valoarea proiectului este undeva a 105 milioane de lei. În Călăraşi urmează să realizăm un port turistic în valoare de aproximativ 86 de milioane de lei. Iată că ne ţinem de cuvânt, reuşim să finanţăm proiectele din turism, pe lângă toate facilităţile pe care noi le-am dat investitorilor, facilităţi recunoscute chiar de ei, pentru că au spus că la ora actuală fiscalitatea din turism în România este cea mai mică din Uniunea Europeană. Dacă acum doi ani era printre cele mai ridicate, iată că acum este cea mai mică şi vorbim aici de un TVA de 5% şi de toate aceste facilităţi", a declarat Bogdan Trif. 

Guvernarea PSD a simpliticat procedura de selectare a proiectelor de investiții în infrastuctura turistică. În faza inițială, UAT-urile trebuie să prezinte doar documentația proiectelor până la stadiul de studiu de fezabilitate. Cheltuielile realizării proiectului tehnic se pot deconta de către Ministerul Turismului.

A fost implementat bugetul multianual care prevede posibilitatea finanțării proiectelor de infrastructură turistică pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, pentru cazuri excepționale, cu maximum 2 ani.

După introducerea tichetelor de vacanţă şi după reducerea fiscalităţii, Guvernul a bifat încă un angajament cuprins în programul de guvernare, în domeniul Turismului. Adoptarea proiectului Legii Turismului este un pas important în efortul de a transforma turismul într-un motor al economiei, susțin social-democrații. Obiectivul actualei guvernări este acela de a transforma România într-o destinaţie mult mai atractivă atât pentru turişti, cât şi pentru investitori. Astfe se are în vedere stimularea parteneriatului dintre mediul privat şi autorităţile publice prin înfiinţarea organizaţiilor de management al destinaţiilor şi implementarea unui sistem informatic de evidenţă a activităţilor de turism, măsuri care vor conduce la atragerea unui cât mai mare număr de turişti, ridicarea nivelul serviciilor turistice, implementarea de metode de control de tip ‘mystery guest’, care le permit inspectorilor să se comporte ca turişti obişnuiţi în timpul controlului, fără sa-şi decline identitatea până la momentul întocmirii procesului verbal de constatator, introducerea obligativității pentru administratorii site-urilor sau platformelor dedicate închirierii de spaţii de cazare, de a nu promova anunţurile pentru structuri neclasificate sau neînregistrate, simplificarea procedurilor de aplicare a legislaţiei în domeniul turismului, pentru a debloca investiţiile şi activitatea operatorilor economici.

×