x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Harghita: Cioban rănit de un urs, în timp ce se afla cu oile la păscut

Harghita: Cioban rănit de un urs, în timp ce se afla cu oile la păscut

15 Mai 2019   •   20:10
Harghita: Cioban rănit de un urs, în timp ce se afla cu oile la păscut

Un cioban din localitatea Mădăraş a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, fiind rănit de un urs, în timp ce se afla cu oile la păscut.

Referentul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a declarat pentru AGERPRES că bărbatul de 52 ani are o fractură la laba piciorului drept şi o rană minoră în acelaşi loc.

Bărbatul rănit a primit îngrijirile necesare la Unitatea de Primiri Urgenţe şi a fost transferat la secţia de boli infecţioase, pentru tratament de specialitate. 

Directorul Asociaţiei de Vânătoare din zonă, Janos Zsolt, a declarat pentru AGERPRES că, din informaţiile pe care le are, ciobanul se afla cu oile la păscut pe păşunea composesoratului şi, la un moment dat, a fost atacat de urs. 

Vânătorii au mers în zonă, dar nu au mai găsit animalul, cel mai probabil acesta fiind alungat de câini. De asemenea, vânătorii vor păzi pe timpul nopţii stâna unde se află oile pe care le păzea ciobanul, pentru a se asigura că ursul nu revine.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Harghita urs cioban