x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Harta Verde a Bucureştiului

Harta Verde a Bucureştiului

de Alexandru Nastase    |    18 Feb 2008   •   00:00
Harta Verde a Bucureştiului

CARE SUNT OPORTUNITÅŢILE DE DEZVOLTARE DURABILÅ A CAPITALEI
Transformările prin care a trecut Bucureştiul în ultimii ani s-au produs fără consultarea comunităţii. S-au refăcut din temelii străzi, unde acest lucru nu era neapărat necesar, au fost umplute de betoane zone verzi, s-au distrus parcurile şi pădurile din jurul oraşului. Toate s-au putut realiza relativ uşor, pentru că bucureştenii nu reprezintă o comunitate unită. Proiectul "Harta Verde" îşi propune să le arate bucureştenilor care sunt posibilităţile de dezvoltare durabilă a zonelor în care locuiesc.  



PROIECT ● O mişcare globală va ajunge şi în Capitală
În această primăvară, bucureştenii vor avea ocazia să vadă care sunt posibilităţile de dezvoltare durabilă a zonei în care locuiesc. Harta Verde le va arăta care sunt zonele ce pot fi transformate în beneficiul comunităţii, unde sunt magazinele cu produse ecologice, care sunt centrele de recondiţionare a mobilei. Oraşe din 50 de ţări au Hărţi Verzi.


Dacă până astăzi bucureştenii au fost prea puţin consultaţi şi implicaţi în dezvoltarea Capitalei, un ONG s-a gândit să implementeze un proiect care să îi ajute pe aceştia să conştientizeze că au şi ei un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă dezvoltarea cartierelor şi a oraşului. Multe dintre transformările prin care a trecut Bucureştiul în ultimii ani s-au produs fără consultarea comunităţii. S-au refăcut din temelii străzi, unde acest lucru nu era neapărat necesar, s-au construit hipermarketuri în cele mai diverse zone. Au fost umplute de betoane zone verzi, s-au distrus parcurile şi pădurile din jurul oraşului. Toate acestea s-au putut realiza relativ uşor, pentru că nici bucureştenii nu reprezintă o comunitate unită, care să ia atitudine şi să ceară autorităţilor, antreprenorilor, dezvoltatorilor să investească în beneficiul oamenilor, aşa cum se întâmplă în străinătate. Proiectul Harta Verde îşi propune să le arate oamenilor ce există în cartierele în care locuiesc şi care sunt posibilităţile de dezvoltare durabilă a acestor zone. Harta Verde reprezintă la nivel internaţional o mişcare ecoculturală de responsabilitate şi acţiune locală iniţiată în 1995 de Modern World Design, cu sediul la New York. Green Map System a luat fiinţă în anul 2000, cu scopul de a promova şi dezvolta sistemul Hărţilor Verzi la nivel mondial. Green Map a devenit o mişcare globală, în care sunt implicaţi designeri, specialişti în probleme de mediu, studenţi, proiectanţi, urbanişti, autorităţi, membri ai comunităţilor.


OBIECTIVE. "Le vom arăta oamenilor care sunt zonele poluate din cartierele lor, unde sunt centrele de reciclare şi reutilizare, unde se produce energie regenerabilă în zonele în care locuiesc ei sau unde s-ar putea amplasa astfel de centre, unde sunt cabinetele de asistenţă socială, centrele culturale, magazinele cu produse ecologice, parcurile şi zonele unde se pot desfăşura activităţi sportive sau terenurile care ar putea fi transformate în aşa ceva", spune Ruxandra Soare, de la Asociaţia Culturală Goodartofnoon, care realizează Harta Verde a Bucureştiului. Proiectul va fi gata în curând, Jurnalul Naţional susţinând lansarea sa.


ONG

Asociaţia Goodartofnoon este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, al cărei scop este de a sprijini, iniţia şi realiza programe culturale, economice, sociale şi de mediu, care să promoveze dezvoltarea educaţiei, artelor, meşteşugurilor şi tradiţiilor autentice, conservarea monumentelor istorice şi a biodiversităţii

, dezvoltarea activităţilor de tineret şi sociale, sporirea cunoaşterii şi participării civice, sprijinirea valorilor umane, conştientizarea comunităţilor asupra importanţei promovării, conservării şi reabilitării patrimoniului cultural şi natural.


Şi pe internet

Harta Verde a Capitalei va fi disponibilă în forma tipărită, acoperind aria delimitată de Lacul Herăstrău, Lacul Tineretului, Grădina Botanică şi aliniamentul Iancului-Plumbuita. Harta integrală va putea fi accesată şi pe internet sub forma unei aplicaţii web geospaţială (toate obiectivele inventariate au referinţă spaţială, coordonatele geografice fiind obţinute prin măsurători prin GPS). O categorie de utilizatori înregistraţi poate propune obiective de interes, validate ulterior de administratori. Pe internet se pot trimite comentarii şi fotografii pe fiecare obiectiv.

×
Subiecte în articol: verde! verde harta harta verde