x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator HERMANN RORSCHACH, inventatorul fascinantului test RORSCHACH, omagiat de Google (VIDEO)

HERMANN RORSCHACH, inventatorul fascinantului test RORSCHACH, omagiat de Google (VIDEO)

08 Noi 2013   •   08:38
HERMANN RORSCHACH, inventatorul fascinantului test RORSCHACH, omagiat de Google (VIDEO)

Google celebrează, astăzi, 129 de ani de la nașterea lui Hermann Rorschach, psihanalistul elveţian care a devenit faimos pentru testul psihologic cu pete de cerneală care îi poartă numele. Google Doodle-ul creat pentru a-l celebra pe Rorschach conține mai multe pete de cerneală, iar utilizatorii motorului de căutare sunt îndemnați să împărtășească interpretările lor pe rețelele de socializare Google +, Facebook și Twitter.

În fundal poate fi văzut Hermann Rorschach ținând în mâini un pix și un caiet de notițe, în timp ce logo-ul Google este alcătuit din patru ferestre, o floare într-o vază și o fereastră.

Hermann Rorschach s-a născut în Elveția, iar în copilărie a căpătat porecla de "pată de cerneală" din cauza pasiunii lui pentru realizarea unor pete de cerneală cu modele complexe, practică des întâlnită în rândul elevilor în acea perioadă. Spre deosebire de colegii săi, Hermann Rorschach a transformat petele de cerneală în cea mai importantă realizare profesională din cariera sa.

La fel ca tatăl său, profesor de artă, Hermann Rorschach a fost pasionat de pictură, iar la sfârșitul liceului s-a hotărât cu greu între a alege o carieră artistică sau una științifică. Drept urmare, Hermann Rorschach i-a trimis o scrisoare faimosului biolog german Ernst Haeckel, în care i-a cerut ajutorul. Haeckel i-a recomandat știința, iar Hermann Rorschach s-a înscris la Facultatea de Medicină din Zurich. Rorschach a început să învețe limba rusă iar în 1906 a mersi într-o vacanță în Rusia. Hermann Rorschach a terminat facultatea în 1909, iar în același an s-a logodit cu rusoaica Olga Stempelin. Hermann Rorschach s-a căsătorit cu ea în 1913, iar cei doi s-au mutat în Rusia. Un băiat li s-a născut în 1917, iar doi ani mai târziu au avut și o fată.

Întrebându-se de ce persoanele vedeau de multe ori lucruri diferite în aceleași pete de cerneală, Hermann Rorschach a început încă de când era student să le arate unor copii pete de cerneală și să analizeze și să documenteze răspunsurile lor.

În 1914, Hermann Rorschach s-a întors în Elveția, unde s-a angajat ca director adjunct la spitalul psihiatric din Herisau. În 1921 a scris volumul "Manual de psihodiagnostic", ce avea să formeze temelia pentru testul RORSCHACH.

La numai un an după ce a scris cartea, Hermann Rorschach a murit din cauza peritonitei, la vârsta de 37 de ani.

×