x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Heroină de aproape un milion de euro confiscată la Nădlac(VIDEO)

Heroină de aproape un milion de euro confiscată la Nădlac(VIDEO)

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Iul 2008   •   00:00
Heroină de aproape un milion de euro confiscată la Nădlac(VIDEO)

11:32 • Poliţiştii de frontieră au descoperit, în noaptea de marţi spre miercuri, în Vama Nădlac, un transport de 82 de pachete de heroină cu o valoare de piaţă de 900.000 de euro. Destinaţia finală a drogurilor, care proveneau din Turcia, era Ungaria.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în noaptea de marţi spre miercuri, în Vama Nădlac, un transport de 82 de pachete de heroină cu o valoare de piaţă de 900.000 de euro. Destinaţia finală a drogurilor, care proveneau din Turcia, era Ungaria.

ANCHETĂ. Şoferul tirului, Erkan Sarac, care este cetăţean turc, este audiat, în prezent, de procurorii Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism. Şoferul turc al autotrenului în care au fost găsite cele aproape 60 de kilograme de heroină, la vama Nădlac, era însoţit de o româncă, femeia fiind audiată de procurorii DIICOT alături de cetăţeanul turc. Poliţiştii de frontieră, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Arad, au reuşit să captureze aproximativ 60 de kilograme de heroină, în noaptea de marţi spre miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, din judeţul Arad. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, Ion Mareş, a declarat că drogurile, care valorează 900.000 de euro, au fost găsite într-un autotren care transporta maşini de gătit din Turcia spre Ungaria. "Şoferul tirului, cetăţeanul turc Sarac Erkan, însoţit de românca Geanina Smadea, au încercat să iasă din ţară, marţi seara, prin Punctul de trecere al frontierei Nădlac, iar tirul transporta maşini de gătit din Turcia pentru o firmă din Ungaria“, a declarat, miercuri, Ion Mareş. În baza unor informaţii pe care le deţineau, poliţiştii de frontieră, împreună cu un procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Arad, au verificat tirul şi şi-au dat seama că, deşi sigiliul era intact, prelata automarfarului era tăiată. În această situaţie, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara pentru a deschide maşina şi a efectua unui control amănunţit. Astfel, printre maşinile de gătit, poliţiştii de frontieră au descoperit, în patru cutii de carton, 83 de pachete învelite în bandă adezivă, care conţineau 58,9 kilograme de substanţă de culoare maronie, suspectă a fi heroină. În urma testării preliminare cu aparatura din dotare, substanţa a reacţionat ca fiind heroină. "Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îi audiază pe cetăţeanul turc şi pe femeia care îl însoţea, pentru a identifica toate datele acestui transport", a mai declarat Ion Mareş.Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea descoperirii unei eventuale reţele de traficanţi de heroină.

 

×
Subiecte în articol: observator heroina