x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Horaţiu Mălăele: "Meseria de regizor de film m-a agresat şi m-a chinuit foarte mult"

Horaţiu Mălăele: "Meseria de regizor de film m-a agresat şi m-a chinuit foarte mult"

11 Noi 2008   •   00:00

Horaţiu Mălăele a declarat marţi, după proiecţia de presă a peliculei ce marchează debutul său în regia de film, "Nunta mută", că meseria de regizor de cinema "este una groaznică", ce l-a agresat şi l-a chinuit foarte mult.



"Te loveşti de mai multe lucruri decât îţi propui, când eşti regizor de film", a spus Horaţiu Mălăele. "Am învăţat multe şi cred că am făcut un lucru bun, care merită să fie văzut", a adăugat artistul.

Drepturile de difuzare ale filmului "Nunta mută" pentru Franţa şi Germania au fost achiziţionate de Bac Films, pelicula urmând să aibă premiera pariziană pe 7 ianuarie. De asemenea, Mălăele a mărturisit că filmul urmează să fie promovat în Franţa inclusiv de Costa Gavras, care, în prezent, este preşedintele Centrului Naţional al Cinematografiei din Franţa. Filmul va participa astfel, anul viitor, la diferite festivaluri.

"Această poveste am auzit-o în adolescenţa mea teatrală de la Octavian Cotescu, profesorul meu", a mărturisit regizorul. "Povestea a avut loc în Moldova, dar asemenea poveşti s-au întâmplat în tot spaţiul comunist din estul Europei. Am dezvoltat un mic sinopsis. Am încercat timp de 30 de ani să o impun câtorva persoane.din cinematografie dar, din varii motive, nu am putut să dăm drumul acestui proiect. M-am izbit de Adrian Lustig şi am scris acest scenariu", a povestit Mălăele. "Nu sunt un regizor profesionist. Am fost emoţionat de faptul că mari actori au făcut parte din proiect şi au făcut-o pe bani puţini (...) Nici nu ne apucaserăm bine de filmări şi contractele s-au înjumătăţit, dar ei au venit la filmări. Pentru mine a fost o emoţie şi un exemplu de prietenie", a mai vorbit Mălăele despre problemele de la filmări.

Filmul a avut un buget de 1,5 milioane de euro.

Co-scenaristul peliculei, Adrian Lustig, a declarat că a fost "confiscat" de Horaţiu Mălăele şi nu de film, când a fost rugat să participe la proiect. "E greu pentru un scenarist să scrie 16 minute fără vorbe. Un regizor ar fi putut măcelări acea scenă (...) Dacă filmul a ieşit cum a ieşit a fost meritul lui Horaţiu. Nu ştiu dacă actori precum Victor Rebengiuc sau Tamara Buciuceanu ar accepta să joace roluri fără replici în alt film decât unul regizat de Horaţiu Mălăele", a adăugat Adrian Lustig.

Filmul, distribuit în România de Transilvania Film, va avea o premieră de gală pe 17 noiembrie, la Teatrul Naţional Bucureşti, un eveniment conceput ca un răspuns la acuzele că regizorul ar fi "prea teatral", potrivit lui Mălăele. "Nunta mută" va intra în cinematografe pe 21 noiembrie şi va avea o avanpremieră la Cinema Union, pe 20 noiembrie.

"Nunta mută" prezintă povestea a doi tineri îndrăgostiţi, care decid să îşi unească destinele într-o zi de joi. În mijlocul ceremoniei se anunţă moartea lui Stalin şi este declarat doliu internaţional de şapte zile. Nuntaşii hotărăsc, însă, să continue distracţia într-un mod mai puţin obişnuit.

Actriţa care interpretează rolul miresei, Meda Victor, este la primul său rol principal. Absolventă a Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii Hyperion, actriţa a jucat în filme precum "Şi totul era nimic", în regia Cristinei Nichituş, şi "Last Night", de Richard Crudo.

Alexandru Potocean, actorul care joacă rolul mirelui, este cunoscut pentru partiturile sale din "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, şi "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean.
Mediafax

×
Subiecte în articol: romania mălăele Horatiu Malaele