x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hotul a asteptat glontul

Hotul a asteptat glontul

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    26 Oct 2005   •   00:00
Hotul a asteptat glontul

Experimentul judiciar facut de anchetatori luni noaptea a dezvaluit ca "intrusul" din casa Iovanilor a avut timp sa fuga din calea glontului aproape patru minute. Si n-a facut-o! Reconstituirea evenimentului din noaptea de 5 spre 6 octombrie nu lamureste insa prea multe aspecte.

Experimentul judiciar de luni noaptea a relansat batalia dintre avocatii familiilor Iovan si Iancu. Specialistii au stabilit ca arma s-a descarcat cu degetul pe tragaci, iar hotul a avut timp sa fuga aproape patru minute si n-a facut-o.

Cartierul Primaverii. Ora 02:00. Vila Romanitei Iovan - "asediata" de politisti, procurori, specialisti, avocati. La loc de cinste, in locul hotului Bogdan Iancu, Macanache. Papusa pe care experimenteaza criminalistii de vreo 20 de ani incoace. Un cap si doua maini de cauciuc legate de un gat de sarma. Timp de doua ore si jumatate, toti s-au invartit in jurul lui Adrian Iovan, de sus pana jos si invers, masurand, cronometrand si ordonand: "Sa se arate exact cum statea mana pe arma, cum statea capul hotului". Romanita n-a fost decat simplu spectator. La ora 04:00 fix, au rasunat in linistea noptii doua impuscaturi, una dupa alta. Cu degetul lui Iovan pe tragaci. Autoritatile au refacut astfel filmul mortii lui Bogdan Iancu, pe baza declaratiilor date de pilot.

MINUTE-CHEIE. Putin inainte de ora 05:00 a diminetii, procurorii Andreea Serbanoiu si Dragos Nestor au iesit, obositi, pe poarta din fier forjat a vilei Romanitei. "A fost un experiment, si nu o reconstituire in sensul procedural. Am cronometrat timpii de deplasare, de incarcare a armei (11,5 secunde), distantele parcurse, traseul. Am stabilit un timp total de 4,48 minute, din momentul in care Adrian Iovan a vazut victima in cadrul usii dormitorului si pana la momentul impuscaturii. Arma s-a descarcat in momentul loviturii", ne-au declarat procurorii, evitand sa mai spuna cuvantul "accidental".
"SHOW". Romanita, simplu spectator la eveniment
DRAMA. Adrian Iovan si-a jucat propriul rol
PREGATIRI. Arma fatala, gata de o noua tragere
"S-a tras de doua ori, cu cartuse fara alice. Clar, zgomotul a fost auzit. Daca am fi folosit cartuse identice cu cel utilizat de Adrian Iovan, zgomotul ar fi fost mult mai puternic. Urmeaza sa punem cap la cap toate rezultatele expertizelor, inainte de a ne pronunta", ne-a spus procurorul de caz.

VANATOR. Avocata familiei hotului Bogdan Iancu, Mariana Stefan, s-a declarat ieri-dimineata satisfacuta de rezultatele experimentului. Din punctul sau de vedere, este acum clar ca pilotul a tras cu intentie, iar Bogdan Iancu stia foarte bine casa. "Credinta mea in acest moment este ca Bogdan cunostea casa. Altfel nu s-ar fi putut descurca sa ajunga pe intuneric la usa dormitorului familiei Iovan. Eu mi-as fi frant gatul in intunericul acela. Cat despre momentul descarcarii armei, domnul Iovan a tinut mana pe tragaci. A incercat sa arate cum a lovit mainile hotului, dar a nimerit teava de gaz in loc sa nimereasca manechinul. Arma nu s-a descarcat accidental la izbitura. Domnul Iovan a pus mana pe tragaci si a tras, chiar si acum, pentru experiment. Instinctul de vanator a fost mai puternic decat orice", a sustinut Mariana Stefan.

IOVAN, VANAT? Dan Nastrut si Cristian Sarbu, avocatii principalului protagonist al filmului mortii hotului, ne-au declarat: "Din punctul nostru de vedere, in aceasta noapte s-a stabilit un timp esential. Intrusul a avut la dispozitie aproape patru minute sa fuga si nu a facut-o. Din momentul in care a sarit pe geamul de la bucatarie si pana cand a fost impuscat au trecut 3,52 minute", ne-a declarat avocatul Dan Nastrut. Colegul lui, avocatul Cristian Sarbu, l-a completat: "In loc sa sara un gard si sa plece, el a ramas ascuns dupa un parapet, agatat de teava de gaze, pana cand Adrian Iovan a iesit pe terasa. Ne intrebam in aceste conditii ce intentii avea hotul? Oricum nu sa fuga, ci sa riposteze. Parerea mea: a vrut sa le rupa capul si astepta momentul. Dar n-a stiut ca Iovan vine cu arma".

REACTIE. "Daca Bogdan cunostea casa, cum spune partea adversa, atunci este si mai rau, pentru ca dovedeste clar ca el avea alte intentii decat sa fuga. Un hot care cunostea locul putea fugi in 30 de secunde, ori Bogdan Iancu a avut la dispozitie 3 minute si 52 de secunde s-o faca. De ce n-a fugit?" Cei doi avocati sustin ca legitima aparare ramane in picioare, "chiar daca Adrian Iovan a apasat tragaciul, fie cu intetie, fie din culpa".

CRONOMETRU


"Am stabilit un timp total de 4,48 minute, din momentul in care Adrian Iovan a vazut victima in cadrul usii dormitorului si pana la momentul impuscaturii"
Andreea Serbanoiu
procurorul de caz

TRAGACI APASAT


"Arma nu s-a descarcat accidental la izbitura. Domnul Iovan a pus mana pe tragaci si a tras. Instinctul lui de vanator a fost mai puternic decat orice"
Mariana Stefan
avocatul familiei Iancu

N-A FUGIT


"Intrusul a avut la dispozitie aproape patru minute sa fuga si nu a facut-o. De cand a sarit pe geam si pana cand a fost impuscat au trecut 3,52 minute"
Dan Nastrut
avocatul familiei Iovan
×