x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hunedorenii riscă să fie egalaţi la număr de câinii comunitari!

Hunedorenii riscă să fie egalaţi la număr de câinii comunitari!

24 Iul 2009   •   00:00
Hunedorenii riscă să fie egalaţi la număr de câinii comunitari!

Aproape 4.000 de câini comunitari trăiesc liberi pe străzile municipiului Hunedoara. Numărul lor a creat o adevărată problemă socială în oraş arată autorităţile locale. În oraşul siderurgiştilor locuiesc acum 72.000 de persoane, un calcul aritmetic simplu arătând că un câine vagabond revine la 18 hunedoreni.



"Problema este că aceşti câini au format adevărate haite care au început să atace oamenii. Am văzut cazuri de fetiţe muşcate de nas sau de obraz şi nu se poate face nimic. Legislaţia este foarte restrictivă în ceea ce priveşte câinii comunitari, iar aceştia nu pot fi euthanasiaţi decât în cazuri speciale. În opinia mea, legea ar trebui schimbată", constată Monica Rada, consilier al primarului municipiului Hunedoara.

Soluţia înfiinţării unui adăpost comunitar unde să fie adunaţi toţi câinii de pe străzile municipiului Hunedoara se loveşte de restricţiile bugetare. Costurile de întreţinere lunară ale adăpostului au fost calculate la 40.000 de euro, iar consiliul local nu-şi poate permite să aloce aceşti bani care ar include cheltuielile cu mâncarea, tratamentele medicale şi cele de personal.

Mai nou, autorităţile se confruntă şi cu problema câinilor care sunt aduşi în oraş din alte localităţi cu maşinile, în special în timpul nopţii. Cetăţenii au reclamat acest aspect la primărie, susţinând că au văzut furgonete din care au fost eliberaţi câini în zona gării din Hunedoara. "Am primit sesizări de la mai mulţi cetăţeni de bună credinţă că în zona gării au fost eliberaţi din maşini grupuri de 10-15 câini. Din păcate, nu avem fotografii după care să putem identifica acele maşini, a afirmat Monica Rada. Reclamaţiile făcute de cetăţeni sunt confirmate de situaţia din teren, deoarece câinii comunitari din Hunedoara sunt marcaţi cu un crotaliu de culoare roşie, iar acum în oraş pot fi văzuţi şi alţii care poartă crotalii de culoare verde sau galbenă", susţine consilierul primarului. În ultimii doi ani, Fundaţia Vier Pfoten a desfăşurat campanii de sterilizare a câinilor comunitari din Hunedoara, dar după acest tratament animalele au revenit pe străzile oraşului. "Suntem deschişi să sprijinim o nouă campanie a Fundaţiei Vier Pfoten. Acţiunea va rezolva problema înmulţirii câinilor, dar, din păcate, ei vor rămâne, din nou, pe stradă", a mai spus Rada, citatăde Agerpres.

×
Subiecte în articol: observator hunedoara caini