x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Husi - Politist prins in flagrant

Husi - Politist prins in flagrant

de Ana Ionascu    |    08 Apr 2006   •   00:00
Husi - Politist prins in flagrant

Un politist din Husi a fost arestat ieri preventiv pentru noua zile de Tribunalul Vaslui. Bogdan Popovici (foto) fusese surprins in flagrant joi de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Vaslui dupa ce primise 1.000 de euro pentru a interveni intr-un dosar.

Popovici, agent de politie in cadrul Biroului de Ordine Publica al politiei locale, a fost acuzat ca a pretins 2.500 de euro pentru a influenta procurorii, in solutionarea favorabila a unui dosar penal la regimul circulatiei rutiere.

CAZUL. Totul a inceput in februarie, dupa ce vasluianul Stefan M., care conducea un autoturism inmatriculat in Italia, a fost oprit de un echipaj de politie la Husi. Pentru ca a refuzat sa-i fie recoltate probe biologice, politistii i-au intocmit dosar penal. Stefan M., ajutat de prietenul sau, Mihai Daniel P., a apelat la agentul Bogdan P., care s-a oferit sa intervina la procurorii din cadrul Parchetului Judecatoriei Husi in schimbul a 2.500 de euro. In aceeasi zi , agentul de politie a primit 1.500 de euro, Stefan M. promitandu-i acestuia ca diferenta de 1.000 de euro o va primi prin intermediul lui Mihai Daniel P. Dupa o perioada, Mihai Danile P. l-a denuntat pe Popovici ofiterilor Biroului Anticoruptie Vaslui, care au organizat un flagrant.

Popovici, care a fost oprit in trafic la doar cateva minute de la primirea banilor, a refuzat sa coboare din autoturismul proprietate personala BMW, seria 5. El a negat totul si a spus ca banii gasiti in torpedoul masinii au fost imprumutati de la cineva. (Ana Ionascu)

×
Subiecte în articol: observator