x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iasi - Tragedie la SMURD

Iasi - Tragedie la SMURD

de Cristinel C. Popa    |    Mirela Cimpoi    |    10 Ian 2006   •   00:00
Iasi - Tragedie la SMURD

Doi piloti si doua cadre medi-cale si-au pierdut viata dupa ce un elicopter SMURD Iasi s-a prabusit in apropiere de aero-port. Deocamdata nu se cu-nosc cauzele acestei tragedii.

Patru persoane, doi piloti si doua cadre medicale, si-au pierdut viata ieri-dimineata dupa ce elicopterul SMURD Iasi s-a prabusit in apropiere de Aeroportul International din oras. Deocamdata nu se cunosc cauzele acestei tragedii. Serviciul SMURD Iasi functioneaza din luna septembrie a anului trecut.

Elicopterul, de productie germana, a decolat la ora 9:16 si efectua un zbor de rutina. Aparatul s-a prabusit la 10 minute dupa decolare, la un kilometru si jumatate de turnul de control al Aeroportului, in apropierea Unitatii de Jandarmi. Echipajele de pompieri au ajuns primele la locul impactului, dar nu au intervenit in prima faza pentru ca elicopterul nu luase foc. Aparatul s-a zdrobit de sol.

"La ora 9:26 am fost anuntati de producerea accidentului. Am venit cu doua autospeciale, una pentru stingerea incediului si una pentru descarcerare. N-a fost nevoie de interventia fortelor noastre, deoarece aparatul nu a luat foc. Am gasit cele patru persoane decedate", a declarat locotenentul Adrian Apostol de la Inspectoratul pentru Situatii de urgenta Iasi.

VICTIMELE. In accident si-au pierdut viata pilotul Valentin Stanescu (39 de ani) si copilotul Augustin Toma (38 de ani), ambii angajati ai MAI, dar si medicul Liliana Puiu (36 de ani), si asistentul medical Mioara Hahota (30 de ani), de la Spitalul "Sfantul Spiridon" din Iasi. Comandantul echipajului, maiorul Valentin Mihai Stanescu, era casatorit si avea un copil. El a absolvit Scoala de Ofiteri, profil aviatie, in 1993, si Facultatea de Inginerie Aerospatiala in 2002, fiind incadrat in MAI din anul 1998. In intreaga sa activitate de pilotaj, 450 de ore de zbor le-a efectuat pe elicopterul tip EC 135.

Locotenentul comandor Augustin Toma era casatorit si avea doi copii. El a absolvit Scoala de Ofiteri, profil aviatie, in 1991, fiind absolvent de facultate cu diploma de licenta. A fost incadrat in MAI in luna mai 2005 in functia de pilot I la Unitatea Speciala de Aviatie si a efectuat, pe elicopterul EC 135, 100 de ore de zbor.

Angajatilor Spitalului Clinic Universitar "Sf. Spiridon" nu le venea sa creada ca cei doi colegi nu mai sunt in viata. Cu ochii in lacrimi, dr. Anda Paulet jelea langa dulapul colegei sale. "Era un profesionist desavarsit, un om care pur si simplu daruia cate putin din sine pentru a salva vietile altora", ne-a spus medicul. Liliana Puiu avea cea mai bogata experienta in Serviciul SMURD, ea lucrand la Unitatea de Primire Urgente din anul 2000.

"Mioara (asistenta) parca s-a purtat altfel astazi (n.r. - ieri). Ea, care nu bea cafea, a vrut o ceasca. Iubea foarte mult florile si a spus ca are niste flori albe pe care vrea sa le schimbe. Era o asistenta devotata, o femeie cu frica de Dumnezeu, canta in corul Mitropoliei, mergea des la biserica, se ruga si nu-i era frica de nimic", a mai spus dr. Anda Paulet.

SCHIMB FATAL. Medicul Liliana Puiu facuse schimb de tura cu o colega, pentru a putea pleca la Bucuresti, transmite Rompres. "Trebuia sa fiu eu in locul ei. Am facut schimb de tura in ultima clipa", a declarat dr. Viorica Orhica, de la Spitalul Universitar "Sfantul Spiridon". Ea a povestit ca a fost rugata de dr. Puiu sa o lase sa urce in aparatul de zbor pentru ca avea nevoie de cateva zile libere. Dr. Puiu intentiona sa plece in cursul zilei de astazi la Bucuresti sa isi vada familia, pe care nu o vazuse de anul trecut.

NECUNOSCUTE. Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute deocamdata, insa autoritatile spera sa lamureasca motivul tragediei cu ajutorul cutiei negre, care nu a fost afectata in accident. Nici unul dintre oficialii implicati in investigatie nu avanseaza ipoteze care sa explice de ce s-a prabusit elicopterul. Politistii si procurorii ieseni incearca sa afle cauzele accidentului impreuna cu o echipa a Ministerului Administratiei si Internelor, condusa de chestorul Vasile Nita, care s-a deplasat deja la Iasi.

"EU PE CINE MAI ADUC INAPOI". Cel care a vorbit ultima oara cu cei patru, soferul Nicolae Morozencu, povesteste cu ochii in lacrimi cum a mers ieri-dimineata si i-a dus pe cei patru la aeroport: "Erau bucurosi ca ne intalnim din nou, ca eu am fost intr-un mic concediu. Aveau chef sa vorbeasca, doamna doctor a spus ca vrea sa stea de vorba cu mine si dupa-amiaza. Am mers si i-am dus intai pe piloti. Nu erau tristi, nici ganditori. Apoi le-am dus pe doamna doctor si pe asistenta si tot eu trebuia sa le aduc inapoi. Acum eu pe cine mai duc?".

MINUT DE RECULEGERE. Conducerea Colegiului Medicilor din Romania (CMR) transmite condoleante familiilor membrilor echipajului SMURD Iasi care au decedat ieri. Prin intermediul consiliilor sale judetene, CMR a solicitat ca astazi, la ora 12:00, sa fie pastrat un minut de reculegere de catre toti medicii din Romania, in memoria celor disparuti.

ELICOPTERUL MORTII
Aparatul de zbor, un elicopter marca Eurocopter EC 35, cu numarul de inmatriculare 302, era pus la dispozitia Serviciului Mobil de Urgente Resuscitare Descarcerare Iasi de Ministerul Administratiei si Internelor. Fabricat in 2003, aparatul a venit la Iasi in decembrie 2005 la contrapartida cu cel din dotarea SMURD Iasi, aflat la Bucuresti in revizie tehnica. Aparatul prabusit ieri era dotat cu ambulanta aeriana, cu aparatura necesara oricarui tip de interventii medicale si valora aproximativ 5 milioane de euro. (L. Mateescu)

AVANSATI POST-MORTEM
Cei doi piloti decedati ieri au fost avansati post-mortem de ministrul Vasile Blaga. Locotenent-comandorul Mihai Augustin Toma (foto stanga) si maiorul Vasile Valentin Mihai Stanescu, din Unitatea Speciala de Aviatie, care si-au sacrificat viata in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu, au fost inaintati post-mortem la gradul de capitan-comandor, respectiv in gradul de locotenent-colonel.

Â

LA UN AN
In urma cu un an, la 27 ianuarie 2005, o cursa charter inchiriata de Posta Romana s-a prabusit la jumatate de kilometru distanta de Aeroportul International Iasi. Aeronava, un aparat de mici dimensiuni fabricat in urma cu 10 ani in Cehia, tip Turbo Led 410 Cesna, bimotor, apartinea firmei Farna Air Ungaria si era inchiriata de societatea EuroJet Bucuresti. Avionul, pilotat de cetatenii maghiari cpt. Sebok Gyzo, 41 de ani, si copilotul Cziraki Peter, 40 de ani, s-a prabusit in mijlocul padurii Ciric, pe drumul care leaga aeroportul de oras. Cu doar doua minute inainte de a ateriza, aeronava a pierdut legatura cu turnul de control. Cei doi piloti au decedat.
×
Subiecte în articol: observator iasi elicopterul smurd aparatul