x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎCCJ a decis: interzis la poprire pe salariile bugetarilor

ÎCCJ a decis: interzis la poprire pe salariile bugetarilor

de Valentin Gros    |    21 Ian 2020   •   09:47
ÎCCJ a decis: interzis la poprire pe salariile bugetarilor
Sursa foto: /Getty Images/iStockphoto

Sumele destinate plăţii salariilor personalului din instituţiile publice, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire, a decis ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în urma admiterii unui recurs în interesul legii.

Procurorul general susţinea, în recursul în interesul legii, că în instanţele din România nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

O primă orientare de jurisprudenţă consideră că prin acest act normativ s-a stabilit o procedură specială, derogatorie de la prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte executarea creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice. A doua orientare de jurisprudenţă apreciază că, în acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil în materia executărilor silite, în sensul că sunt exceptate de la poprire sumele destinate plăţii salariilor doar pentru o perioadă de trei luni de la data înfiinţării popririi, termen la expirarea căruia sumele având această destinaţie pot fi executate silit.
În opinia procurorului general, prima orientare de jurisprudenţă este cea corectă, şi anume că sumele destinate plăţii drepturilor salariale din instituţiile publice, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire, această interdicţie fiind pe termen  nelimitat.

Decizia ÎCCJ, care a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general, a ţinut cont şi de Legea nr. 288/2002, care aduce completări OUG 22/2002, precum şi de dispoziţii pe această temă din Codul de procedură civilă. Decizia este obligatorie. 

 

Prevederile OUG 22/2002 stabilesc că aceste creanţe nu se pot achita din sumele destinate cheltuielilor de funcţionare şi organizare, inclusiv cheltuielilor de personal din instituţiile publice.

 

×