x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilie Năstase, după scandalul cu polițiștii: „Erau fericiți că au prins un pește mai mare. Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO”

Ilie Năstase, după scandalul cu polițiștii: „Erau fericiți că au prins un pește mai mare. Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO”

25 Mai 2018   •   10:29
Ilie Năstase, după scandalul cu polițiștii: „Erau fericiți că au prins un pește mai mare. Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO”

Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii joi noapte, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Fostul tenismen a povestit, în exclusivitate pentru Antena 3, cum s-au desfășurat lucrurile, acuzând comportamentul polițiștilor.

”Milițienii, că nu pot să le zic polițiștii. Polițiștii nu sunt agresivi. Am făcut doi metri din Parcul Herăstrău și m-au oprit. Ați băut? Da, trei beri. Haideți, domnul Năstase, ați băut mai mult. M-au pus să suflu. Am spus că nu, vreau să merg la miliție și să suflu. M-a tras unul din mașină, m-a dat cu fața de asfalt, s-a urcat unul pe mine și mi-a pus cătușele. Într-un fel m-au bătut înainte. După ce mi-a făcut testul alcool, a ieșit 0,05, a venit un alt milițian și a spus că trebuie să îi luăm sânge ăstuia, că a băut. Mi-au luat și test pentru droguri. Oamenii ăștia sunt duși. Așa scrie și în procesul verbal. Erau doi. Mi s-a făcut rană de la cătușe. Mi s-a spus că așa se face când nu accepți și ești agresiv. Poate am fost agresiv verbal, dar fizic nu puteam să fiu. Ei stau la pândă. Nu doar pentru mine, pentru toată lumea. Ce poți să faci seara acolo? Să mănânci și să bei. Când îi spui că ai băut trei beri și îți spune că ai băut mai mult, cum reacționezi? Mă voi duce la CEDO. Doamna ministru și secretara de stat ai dânsei nu au vrut să răspundă la telefon. Dacă vrei să arestezi, să-i pui cătușele unui fost parlamentar sau general, treci un pic mai sus, că aia nu gândesc cu picioarele ca ei. Mi-au spus că eram un pericol public. Dacă m-ai oprit la trei metri, care era pericolul? Ei au filmat, dar doar când eram în mașină cu ei. Au filmat doar ce au vrut ei. La secție unii mai râdeau, erau fericiți că au prins un pește mai mare. Mă duc să îmi iau certificat medico-legal. O să mă duc la CEDO. Nu mă duc la doamna Dan, că nu o interesează. Ei trebuiau să reacționeze altfel. Erau trei mașini de poliție. Cred că nu acționau așa nici dacă eram cel mai mare terorist” a spus Ilie Năstase la Antena 3.

Potrivit unor surse din cadrul Poliției, alcoolemia lui Ilie Năstase era de 0,55 grame la mie.

×
Subiecte în articol: ilie năstase