x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iliescu il ia in brate pe Talpes

Iliescu il ia in brate pe Talpes

05 Iun 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Presedintele sare in apararea fostului sef al Administratiei Prezidentiale, spunand ca nu crede ca Talpes ar fi santajat pe cineva in ceea ce Jurnalul National a numit "Conspiratia petrolului Presedintele Ion Iliescu crede ca acuzatia de santaj pe care Dinu Patriciu i-a adus-o fostului consilier de la Cotroceni, Ioan Talpes, este "gratuita".
MONICA IORDACHE

Aflat la Braila, seful statului i-a a pasat insa lui Talpes responsabilitatea explicatiilor. "Cred ca domnul Talpes este cel mai in masura sa lamureasca lucrurile", a spus Iliescu, precizand ca fostul sau consilier nu are nici un interes sa-l santajeze pe presedintele Rompetrol. "Cu ce sa-l santajeze?", s-a intrebat seful statului. Iliescu a precizat ca un document precum cel elaborat de Talpes (n.red. - memorandumul privind privatizarea Petromidia) "nu se naste la Cotroceni"."Acel document este o sinteza a unor informatii care au sosit la Cotroceni in legatura cu tema respectiva. N-are Cotroceniul nici atributiuni, nici posibilitati ca sa cerceteze semnalari si situatii care vin la institutia prezidentiala", a explicat Iliescu. El a adaugat ca informarile sunt trimise "cu adresa de insotire" celor abilitati sa le cerceteze.

"Nu fac campanie"

Presedintele Ion Iliescu a vizitat ieri Braila si, cu o zi in urma, Galatiul. Acuzat din nou de Opozitie ca vrea sa dea un impuls PSD cu doar doua zile inainte de alegeri, Iliescu s-a dezvinovatit din nou. "Mi se par prostii asemenea pareri", a spus presedintele, precizand ca nimic din ceea ce a spus sau a facut nu poate fi considerata "o apreciere in favoarea unuia sau altuia". "Eu as dori sa parcurg intr-un an de zile toate judetele tarii. Au trecut vreo patru ani de cand n-am mai ajuns in aceste judete. Sunt cu totul altele scopurile si mobilurile acestor deplasari. Daca tot o sa ne cramponam de asemenea considerente, trebuie sa incremenim activitatea institutiilor statului, ca nu cumva cineva nu stiu ce sa considere", a mai spus Iliescu.
×
Subiecte în articol: observator iliescu